Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puteţi depune cereri de debranşare de la termoficare şi în septembrie

Publicat in Adevarul, luni 30 august 2010 ·

La Serviciul Public de Termofiacare creşte teancul cererilor de debranşare. Este posibil ca ritmul solicitărilor în acest sens să se menţină şi luna viitoare, iar numărul clienţilor noii societăţi comerciale să se apropie de jumătatea celui pentru care a fost conceput sistemul.

Numărul piteştenilor care vor să se debranşeze din toamnă, a ajuns la 4950, ceea ce înseamnă ce societatea comercială Termo Calor Confort S. A , cea care de la jumătarea lunii viitoare va lua locul Serviciului Public de Termoficare, va avea sub 33.000 de mii de consumatori, nici două treimi din clienţii fostei şi falimentarei SC Termoficare 2000 s.a care a precedat actualul furnizor de agent termic.

Conducerea Serviciului Public de Termoficare spune că cifra este suficientă pentru ca Termo Calor Confort, societatea comercială care va lua locul serviciului, să funcţioneze în această iarnă.

„ Sistemul a fost gândit pentru 50.000 de consumatori iar probleme vor fi abia în momentul în care se va ajinge la sub 25.000 de clienţi. Aşa că, de la 15 septembrie, noua societate comercială îşi va putea începe activitatea fără probleme” spune Sorin Apostoliceanu, şeful departamentului Factuarare din cadrul Serviciului Public de Termoficare al Municipiului Piteşti.

Sistem pilot de facturare individuală

Ca să demonstreze că facturarea indicviduală este soluţia ideală pentru eficientizarea sistemului centrelizat de furnizare a agentului termic şi pentru a-i mai face pe o parte dintre cei care au depus cerei de debranşare, să se întoarcă din drum, actualul serviciu de termoficare a propus un experiment.

Săptămâna viitoare, conducerea serviciului va alege un bloc pilot în care reţelele să fie aduse pe casa scării iar de aici să plece conducte către fiecare apartament, astfel încât alimentarea să se facă pe orizontală, şi fiecare să plătească exact cât consumă. Experim

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 30 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 11 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 3 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°