Guvernul României a adoptat la mijlocul săptămânii trecute hotărârea privind reorganizarea Agenţiei Naţionale de Mediu.
CITEŞTE ŞI:
Sibienii au dus la reciclat 2,5 tone de deşeuri electrice în week-end
Instituţiile sibiene adună selectiv gunoiul şi reciclează
Conform acestei hotărâri aproape 300 de angajaţi din judeţele Sibiu, Bacău, Galaţi, Argeş, Dolj, Timiş, Cluj şi Bucureşti ar putea rămâne fără slujbe pentru că în aceste judeţe Agenţiile Judeţene de Mediu vor fi desfiinţare iar toate atribuţiile lor vor fi preluate de Agenţiile Regionale de Mediu. “În urma acestei reorganizări, la nivelul ANPM şi al instituţiilor din subordine, se reduce şi numărul de posturi de la 2.474 la 2.178”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului.
În acelaşi comunicat de mai arată că instituţiile vor fi “comasate prin absorbţie”. Din păcate acestea sunt singurele informaţii oficiale astfel că angajaţii agenţiilor nu prea ştiu la ce să se aştepte. “Şi noi aşteptăm mai multe lămuriri pentru că nici nouă nu este foarte clar ce urmează”, spune Tania Alecu, purtătorul de cuvânt al Agenţiei de Mediu Sibiu.
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: