(am scris “roz bombon” pentru a sublinia mai bine ideea)
Duminica seara, cu niste castraveti pe fata si cu un pahar de sampanie pe masa, aveam o ocupatie tare interesanta: imi plangeam de mila si plangeam la un film difuzat de postul gospodinelor frigide sau abandonate de soti, Acasa TV. Printre castravetii care mi se dezlipeau din cauza lacrimilor si pe care trebuia sa-I asez over and over la loc, si-au facut loc sughiturile mele de viitoare fata batrana. Daca n-as fi fost eu asta si mi-ar fi povestit cineva, as fi replicat “yeah, right, arata ca o scena de film, cu ea care sta pe canapea si jeleste dupa vreun el sau din cauza vietii mizerabile pe care o are, ma lasi?”
Dar, eu eram.
Eu boceam cand cei doi protagonsiti din film dansau, cand el s-a asezat in genunchi cu inelul in mana si i-a spus “tu esti iubirea vietii mele, te-as fi recunoscut oriunde in lumea asta” si eu am sarit in sus de bucurie si mai apoi m-am aplecat sa-mi culeg castravetii de pe blanita alba-cand cei doi au plecat la finalul filmului intr-o masina pe care scria “Still married”(ma rog, el venise din viitor sa o impiedice pe ea sa se marite cu barbatul nepotrivit, sirop tras de par tip Hollywood, nu va povestesc, o sa va plictisesc…).
In timpul filmului, m-a sunat una dintre fete sa ma intrebe daca vreau sa ies sa beau ceva cu ei. “Fata! Iar stai ca fraiera si bocesti? Tu te mai uiti dracu’ in oglinda aia sa vezi cum arati? Esti dusa Doria!” mi-a raspuns ea cand eu i-am spus ca sunt o “fata batrana” .
Nu stiu daca sunt chiar o fata batrana, cred ca ma ajuta mutra si corpul sa nu fiu , dar o ciudata ma simt uneori. Ma simt ciudata pentru ca ma impresioneaza toate prostiile din lume, ma emotioneaza toate fleacurile, sunt prea sensibila, n-am invatat inca faptul ca oamenii nu pricep dorinta mea de a-mi asculta inima (respectiv, nu pricep ca fac multe lucruri num
