De data asta la Cluj. Pentru că așa suntem noi ardelenii. Mai molcomi. Până la un punct. Miercuri, 1 septembrie, de la ora 12, de la Teatrul Național până în Piața Unirii și retur până la Prefectură. Ziariști, scriitori, actori, muzicieni, artiști plastici. Și cine mai vrea să vină. Și să le transmită cele necesare actualilor guvernanți. Ori celor care vor veni dacă până miercuri se schimbă garda la Palatul Victoria.
Și nu, nu mi-e teamă că vom fi mai puțin de o sută. Ori poate nici cincizeci. Câți vom fi, atâția vom fi cei care nu suportă bătaia de joc a actualei Guvernări. Valoarea unui gest nu stă în număr, ci în credința care însoțește acel gest de către cel care îl face.
Viața m-a învățat că timpului trebuie să-i dai socoteală. Nu unui număr. În urmă cu 20 de ani, când am ieșit în stradă pentru a-l fluiera (la Deva) pe Iliescu eram o mână de oameni. Mai puțini de 50. Peste 10.000 erau cei care s-au strâns cei care veniseră să-l aplaude. A fost nevoie să treacă ani buni până când proporția s-a inversat. Dar s-a inversat.
În urmă cu 8 ani, tot o mână de oameni am fost cei care am început să ne punem întrebări și să înțelegem ce se întâmplă la Roșia Montană. Mulți au zâmbit compătimitor când au aflat în ce ne-am băgat. ”Cui îi pasă de voi? Ori de Roșia Montană?”, am fost întrebați. Acum, cei care zâmbim suntem noi. Aseară scriam că un grup constituit pe Facebook pentru a susține inițiativa de listare a Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO a adunat 23.000 de susținători, devenind astfel acțiunea civică autohtonă cu cei mai mulți adepți. Între timp, în jumătate de zi, numărul membrilor grupului a trecut de 24.000.
Dar, din nou spun, numărul contează mai puțin. Mai importantă e credința cu care îți asumi și faci un gest. Iar atunci când ieși în stradă pentru a protesta împotriva unei ordonanțe aberante și umilitoare o faci nu atât pentru a da
