Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii au dat bine cu pumnul la gala K1 de la Novi Sad

Publicat in Adevarul, luni 30 august 2010 ·

În Serbia a avut loc în aceste zile o gală profesionistă de K1, thai-boxing şi arte marţiale mixte, la care au participat luptători din Croaţia, Macedonia, Muntenegru, Bulgaria, România şi ţara gazdă.

Delegaţia română a fost formată din trei sportivi, conduşi de Alin Fălcuşan (Knockdown Timişoara - antrenor principal) şi Ionuţ Pucă (Power Gym Craiova - antrenor secund), iar comportarea acestora a fost meritorie.

Emanuel Vintilă (Knockdown) a luptat, în deschidere, cu un sportiv debutant de la cel mai puternic club de muay-thai din Serbia şi a câştigat prin KO în prima repriză.

Paul Creţiu a disputat cel mai frumos meci al galei, cu Zoran Baculov, fratele renumitului Mişa Baculov, luptătorul K1 numărul unu al Serbiei. „Pentru Zoran a fost meciul de retragere şi arbitrii au dat decizie favorabilă acestuia, 2-1. Paul a demonstrat însă că are un potenţial imens, prin care ţinteşte la cel mai înalt nivel“, a precizat Ionuţ Pucă.

În fine, craioveanul Marian Şerban l-a avut ca adversar pe sârbul Gojko Vukovic. După un debut furtunos al sportivului de la Power Gym, luptătorul sârb nu a respectat indicaţia de stop a arbitrului, aplicând o serie de lovituri în timp ce Marian se afla la sol, astfel că olteanul a câştigat prin descalificarea adversarului.

Pentru Marian Şerban a fost primul meci la profesionişti în cadrul unei gale internaţionale cu un nivel foarte bun, el fiind şi primul care reprezintă Oltenia în circuitul K1.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de vânt puternic în București și opt județe – HARTĂ

HotNews acum 26 minute
Administrația Națională de Meterorologie a emis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în București și opt județe. În intervalul menționat, în Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei și în sudul Banatului vântu

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 3 ore
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

UPDATE - Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, în Gorj/ Opt persoane, transportate la spital/ Alte două s-au prezentat singure la UPU/ Toate victimele erau în microbuz/ Traficul pe DN 67D, oprit în urma accidentului, reluat

News.ro acum o ora
Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, opt persoane fiind transportate la spital. Pentru două dintre victime a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare. Ulterior

Cod galben de vânt în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei şi sudul Banatului

Mediafax acum 51 minute
Vineri, între orele 10.00 - 23.00, în Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei şi în sudul Banatului vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 50...55 km/h şi temporar 60...65 km/h. Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului şi

SUA acuză giganţii din domeniul platformelor sociale de „supraveghere în masă”

G4Media acum o ora
Un studiu efectuat de-a lungul mai multor ani arată că giganţii din domeniul platformelor sociale şi internetului practică „supravegherea în masă” pentru a capitaliza datele personale ale utilizatorilor de internet, conform Autorităţii americane pen

Nicuşor Dan spune că de când e primar a rupt 6 sacouri în cotul drept: De la semnat, probabil

G4Media acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri, la Digi FM, că de când este edil a rupt şase sacouri în cotul drept şi a apreciat că acest lucru se întâmplă din cauza modului în care îşi trage cotul pe masă, când semnează documente, transmite Ag

Ministrul de Externe, discuţii cu un oficial american despre accederea în Programul Visa Waiver

Mediafax acum o ora
Ministrul Odobescu a prezentat oficialuluii american, joi, efortul întregii administraţii pentru implementarea acestor măsuri şi a apreciat cooperarea constantă şi strânsă cu SUA pentru realizarea obiectivului comun al accederii României în acest pr

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 350. Iranul amenință Israelul cu o „distrugere completă” după exploziile din Liban: „Vor primi un răspuns zdrobitor”

Gandul acum o ora
Iranul amenință Israelul cu o „distrugere completă” după exploziile din Liban: „Vor primi un răspuns zdrobitor” Gardienii Revoluţiei din Iran, armata ideologică a regimului de la Teheran, au declarat joi că Israelul va primi “un răspuns zdrobitor di

Explozie într-un bloc de apartamente. Un bărbat a fost prins sub dărâmături

Ziare.com acum 3 ore
O explozie s-a produs, vineri dimineaţă, 20 septembrie, la un apartament din municipiul Adjud, judeţul Vrancea, o persoană fiind rănită şi scoasă de pompieri de sub dărâmături. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu. Pompierii au mai evacuat trei

UPDATE - Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu la Judecătoria Mangalia, la 13 luni de la producerea accidentului de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit/ Tatăl tânărului decedat: Ştiu sigur că se va amâna iarăşi că nu au ieşit expertizele

News.ro acum o ora
Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat, vineri, la Judecătoria Mangalia, la 13 luni de la producerea acestui eveniment. Tatăl tânărului mort în accident

Vremea

București
acum

19°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

15°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°