Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Candidaţii la Bac, „avansaţi“ la română

Publicat in Adevarul, luni 30 august 2010 ·

Cei mai mulţi dintre elevii care au susţinut proba orală la română, săptămâna trecută, au obţinut calificativul „utilizator avansat“. Absolvenţii de liceu care au trecut de prima săptămână de examene sunt „medii“ şi „avansaţi“, faţă de cei din sesiunea iunie-iulie, care au ieşit „experţi“ pe bandă rulantă.

Aproape jumătate (47%) din elevii care au susţinut proba orală la limba română în a doua sesiune a bacalaureatului au obţinut calificativul „avansat". Un sfert din candidaţi ştie să vorbească limba română la nivel mediu, iar peste 27% sunt experţi. Aproape 3.200 de elevi au susţinut Bacul la limba română în a doua sesiune de examene. Aproximativ 1.000 de candidaţi s-au înscris la Bac, dar nu s-au prezentat.

Bac-ul de toamnă, destinat liceenilor care l-au ratat pe cel din vară sau absolvenţilor mai vechi, a început cu emoţii mari pentru cei care şi-au terminat studiile în anii anteriori. Fiecare a obţinut un calificativ potrivit pregătirii, dar nimeni nu a picat.

Printre cei care s-au prezentat la centrul de examinare din sectorul 5 al Capitalei, de la Liceul „Ion Barbu", se numără şi Cristina Roşu (30 de ani), care a terminat Liceul Viilor, din Bucureşti, în urmă cu 10 ani. Ea nu a acordat atunci prea multă atenţie Bac-ului, pentru că avea deja un job în străinătate. Acum, Cristina este hotărâtă să ia diploma şi să se înscrie la facultate.

Tânăra a ieşit emoţionată din sala de examinare, după ce a obţinut calificativul „experimentat" la limba română. „A fost uşor. Am avut un text informativ şi trebuia să spun care este emiţătorul, perspectiva, ce tip de text este", povesteşte ea. Emoţiile au fost atât de mari încât doi candidaţi care au susţinut proba orală la limba română la „Ion Barbu" şi-au uitat buletinele în sala de examinare.

Nu toţi candidaţii au fost socotiţi drept „experţi". Profesorii spun că acesta nu este un lucru bun,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânăra de 23 de ani, împușcată în timp ce era cu fetița de mână. Momentul, surprins de camerele de supraveghere

HotNews acum o ora
Imagini cu momentul în care femeia de 23 de ani a fost împuşcată de fostul iubit, sâmbătă seară, pe stradă, în complexul rezidenţial Cosmopolis au fost publicate de Sindicatul Politiștilor- Sidepol și de Observator News. În imaginile surprinse de ca

Ana Bărbosu, medalie de aur la sol la Europenele de gimnastică de la Leipzig

HotNews acum 5 ore
Gimnasta Ana Bărbosu a cucerit medalia de aur la sol și medalia de argint la bârnă, sâmbătă, la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Leipzig, Germania, transmite Agerpres. Ana Bărbosu a fost notată în finala de la sol cu 13,833, devan

Mesajul și fotografiile postate de Nicușor Dan pe Facebook după ce a fost la Salina Praid

HotNews acum 7 ore
„Oamenii de la Praid nu mai pot aștepta”, a scris pe Facebook Nicușor Dan, după ce a fost la Salina Praid, care riscă să se părbușească după ce a fost inundată masiv. Citește și LIVE Nicușor Dan, la Praid: Situația putea fi prevenită. Întrebarea est

Femeie împușcată în complexul Cosmopolis de lângă București

HotNews acum 3 ore
O femeie a fost împuşcată, sâmbătă seară, în complexul rezidenţial Cosmopolis din județul Ilfov. Cadrele medicale încearcă să o resusciteze, transmit News.ro și Antena 3 CNN. Potrivit Antena3, femeia este însărcinată. Mai multe apeluri au fost primi

BREAKING | Criminalul Teodorei Marcu s-a sinucis!

Cancan acum 28 minute
Teodora Marcu, fosta concurentă de la Insula Iubirii, a fost ucisă cu sânge rece de către fostul său iubit. Bărbatul a urmărit-o, a împușcat-o, iar după s-a făcut nevăzut. Autoritățile au pornit pe urmele lui, însă acesta și-a pus capă zilelor la sc

LIVE DE LA 21:30 PSG - Inter » Comentăm finala Ligii Campionilor cu Raul Rusescu și Mihai Teja, la GSP Live Special

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Ediția specială GSP Live revine sâmbătă, 31 mai, ora 21:30 cu prilejul finalei Ligii Campionilor dintre PSG și Inter, programată de la ora 22:00, pe Allianz Arena din Munchen.

Ministrul Sebastian Burduja susţine că a fost ameninţat de fostul preşedinte al CA al CNCIR

Mediafax acum o ora
„Când respecţi legea şi nu eşti de acord cu sinecuri, intervenţii şi bani nemeritaţi — asta păţeşti. Am primit astăzi aceste mesaje de la domnul Cristinel Sorin Efta, preşedintele CA al CNCIR în perioada 1 februarie 2020 – 28 august 2024, companie c

Vicepreședintele Parlamentului European a „cerut sprijin de urgență din partea Uniunii Europene pentru Salina Praid și comunitățile afectate de inundații”

HotNews acum 4 ore
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a anunțat că i-a transmis o scrisoare comisarei europene pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor și a solicitat „sprijinul imediat al Comisiei Europene în gestionarea crizei de la Sal

UE, pregătită să adopte contramăsuri, după ce Trump a dublat tarifele la oţel la 50%

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană a criticat sâmbătă decizia preşedintelui Donald Trump de a dubla tarifele la importurile de oţel, de la 25% la 50%, spunând că aceasta subminează eforturile de a ajunge la o soluţie negociată în actualul conflict comercial.

Irina Begu a produs surpriza la Roland Garros » Calificare în „optimi” la proba de dublu după un final perfect

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Irina Begu (34 de ani, #92 WTA) a reușit calificarea în optimile de finală de la Roland Garros, la proba de dublu, unde face pereche cu belgianca Yanina Wickmayer (35 de ani). Cele două le-au învins pe Nicole Melichar-Martinez (31 de ani) și Liudmil

Vremea

București
acum

18°
sâm.

14°/24°
dum.

15°/29°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/28°
lun.

16°/28°
mar.

18°/30°
Constanta
acum

14°
sâm.

14°/24°
dum.

15°/25°
lun.

18°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/26°
lun.

14°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/27°
lun.

15°/29°
mar.

17°/30°