Victor Piţurcă în noua eră la Craiova, aşa cum nu l-aţi văzut la televizor. Elegant, urlînd, gesticulînd, bucurîndu-se. Toate reacţiile monitorizate de la cîţiva metri. Trăirile managerului general din nou, după 5.550 de zile, pe banca Universităţii.
20.000 de oameni îi scandau numele lui Piţurcă încă de la încălzirea celor două echipe! Gazeta Sporturilor a ţinut aproape de managerul general în timpul şi după terminarea meciului cîştigat în minutul 90 în faţa Sportului (1-0). Fiecare gest, mişcare, răbufnire sau indicaţie au fost monitorizate, iar astăzi suporterii Ştiinţei pot o face o incursiune virtuală pe banca alb-abaştrilor la meciul de sîmbătă.
INDICAŢII ŞI REPROŞURI
Mereu în buza terenului, Victor Piţurcă a stat cu gura pe jucători tot meciul, gesticulînd şi ţipînd pentru a se face înţeles. A dat indicaţii, i-a chemat la ordine pe jucători în pauzele de hidratare, iar la finalul jocului tot avea cîte ceva să le transmită.
MIN. 10: Îi strigă lui Wobay să forţeze mai mult pe atac: "Urcă mai mult Julius, nu te mai întoarce, urcă mult!".
MIN. 28: Profită de o accidentare a lui Curelea şi îşi cheamă jucătorii la margine: "Vreau mai multă dăruire, vreau să jucaţi mai rapid, ţineţi de minge! Trebuie să marcăm!".
MIN. 30: Se enervează şi se întoarce disperat spre banca de rezerve pentru că echipa sa nu reuşise nici un şut pe poarta lui V. Niculescu după 30 de minute: "Incredibil, uite cum stau pe loc acolo în faţă, abia se mişcă!".
MIN. 56: Înaintea primei schimbări se uită preţ de cîteva secunde la cei trei jucători de la încălzire, Firţulescu, Gargorov şi Stoianof, apoi se întoarce către Neagoe: "Zi şi tu pe cine să băgăm?!".
MIN. 90+4: În loc să intre la cabine cu echipa, Piţi îl cheamă la ordine pe Wobay şi îi explică unde a greşit! "Puteai să creezi mai multe şanse şi pentru coleg