Cabinetul Boc intenţionează să aprobe luni un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care să modifice Legea prin care li s-a tăiat bugetarilor 25% din salariu exceptând de la această măsură pe angajaţii din cadrul Băncii Naţionale a României, au declarat, pentru "Gândul", surse oficiale.
" În OUG se specifică faptul că sumele rezultate din tăierea salariilor sunt exceptate de la virarea la bugetul de stat şi BNR va dispune de ele, se vor reflecta în rezultatele financiare ale instituţiei, urmând ca, ulterior banca să-i compenseze pe angajaţi", au mai precizat sursele mai sus-citate.
Modificarea intervine după ce, prin Legea de restabilirea a echilibrului bugetar pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea, Cabinetul Boc a impus şi o diminuare cu 25% şi a salariilor angajaţilor BNR şi transferul forţat al sumelor respective la buget, decizie aspru criticată de Banca Centrală Europeană care a şi solicitat modificarea legii. Şi cei de la Comisia Europeană au cerut Guvernului un răspuns cu privire la intenţiile sale, dar şi cei de la FMI. Mai precis, instituţiile au acuzat România de încălcarea art. 123 şi 130 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (M.T.)
Cabinetul Boc intenţionează să aprobe luni un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care să modifice Legea prin care li s-a tăiat bugetarilor 25% din salariu exceptând de la această măsură pe angajaţii din cadrul Băncii Naţionale a României, au declarat, pentru "Gândul", surse oficiale.
" În OUG se specifică faptul că sumele rezultate din tăierea salariilor sunt exceptate de la virarea la bugetul de stat şi BNR va dispune de ele, se vor reflecta în rezultatele financiare ale instituţiei, urmând ca, ulterior banca să-i compenseze pe angajaţi", au mai precizat sursele mai sus-citate.
Modificarea intervine după ce, prin Legea de restabilirea a echilibrului bugetar pe care Guvernul şi-a