Pe la jumătatea anilor 90, cred că 1994 sau 1995, am început să văd la televizor, tot mai des, o persoană îmbrăcată în combinezon roşu, în locurile în care se întâmplau accidente. Pentru mine aşa a început SMURD. Pentru dumneavoastră cum a început?
A început printr-o iniţiativă, pentru care am avut oameni care m-au sprijinit, la Mureş. Vorbim de oameni cum ar fi profesorul Mircea Chioreanu, fostul şef al Clinicii de Terapie Intensivă, colonel Liviu Micu, fostul comandant al pompierilor, şi mulţi colegi care au acceptat să lucreze ca voluntari şi să facă ceva care era, mai întâi, o idee, apoi ceva care a reuşit să trăiască şi să evolueze. SMURD a început în 1990, a continuat să funcţioneze şi să evolueze până în ziua de astăzi. Încă putem să zicem că este în evoluţie. E adevărat că, în ultimii 3-4 ani, este mult mai evident şi mai vizibil pe plan naţional.
Dar mi-aduc aminte că, în vremea respectivă, se spunea că sunteţi spion, că veniţi să destabilizaţi România. Cum aţi reuşit? Pentru că se ştie cât de greu se întâmplă un lucru în ţară la noi.
Eu cred că este foarte important dacă ştii că faci ceva corect. Perseverezi. Perseverenţa este cheia succesului. Şi al doilea lucru: eu cred că nu ai cum să păcăleşti populaţia atâta timp, în sensul în care să faci ceva care nu este pentru oameni şi care să nu îi intereseze. Aici, populaţia a fost factorul cel mai important: când a văzut că SMURD e un lucru pentru oameni, lucrurile au mers şi s-au găsit şi oameni la nivel politic care au înţeles acest lucru, pentru că fără ei nu puteam nici să începem dezvoltarea SMURD pe plan naţional, nici să continuăm. E foarte important acest lucru. Faptul că mai sunt aici şi continuu înseamnă că cineva doreşte ca acest proiect să meargă mai departe.
Iniţial, spuneaţi mai devreme, lucraţi cu foarte mulţi voluntari.
Am lucrat cu mulţi voluntari. Şi acum lucrăm c
