Mediocritatea şi impostura se ascund în spatele "actelor", "documentelor". De când e lumea, mutanţii sufleteşti ai omenirii au fost blindaţi de "hârtii". Sărăcia fiinţei lor a fost "îmbogăţită" necontenit de tone şi tone de "hârtii", de diplome, acreditări, recomandări, procese-verbale, fiţuici parafate, ştampilate, înregistrate, recitate, psalmodiate.

Neputincioşii, schilavii, infirmii umanităţii au apărut întotdeauna din neant, acompaniaţi de un cor întreg de pramatii, legaţi vârtos între şinele miliardelor de dosare mincinoase, apoi s-au instalat unde nu le era locul. Odată instalaţi, au trecut rapid la treabă: au transformat "locul", sub imperiul forţei, după chipul şi asemănarea lor. De unde - vă veţi întreba - atâta putere şi perseverenţă diabolică în a strâmba, schimonosi, desfigura totul? Răspunsul e simplu: din resentiment. Oamenii de care vorbim, înspăimântaţi de complexitatea şi frumuseţea unei lumi a cărei raţiune de a fi nu o înţeleg, au păşit în viaţă cu o privire piezişă şi un singur gând: să distrugă tot ceea ce îi umilea, să simplifice până la dispreţ tot ceea ce nu pricepeau, să înlăture până la extincţie tot ceea ce îi refuza.

Distanţa de la "teorie" - comprimată fugitiv în fragmentul de mai sus - la "practică" se scurtează semnificativ şi beneficiază de puterea exemplului atunci când spunem că ne aflăm în Brăila condusă de Aurel Simionescu. Ceea ce se întâmplă astăzi la Teatrul "Maria Filotti" nu este un scandal, nicidecum, ci expresia desăvârşită a unui primar care, privit în toată goliciunea lui, nu poate decât să înfioare prin primitivismul percepţiei, prin "simplitatea" grosolană a gândirii, prin maniera îndoielnică, ezitantă şi obtuză a modului de a se apropia de oameni şi lucruri, prin uscăciunea simţirii, prin imobilitatea categorică a minţii. Pentru un om detaşat total de orice mişcare interioară, Aurel Simionescu, î