Ni se spun de toate. Dar aproape niciodată nu ni se spune ceea ce vrem să auzim şi ceea ce ar trebui să ni se spună.
Ni se spune tot timpul ceva. Neantul, în România, e volubil. La capătul zilei, eşti plin de informaţii şi nu ştii, de fapt, nimic. Pe primele locuri este tragedia (cineva a călcat pe cineva cu maşina), ciudăţenia (un bărbat a născut trei fete) lamentaţia publică („aşa nu se mai poate") şi suficienţa guvernamentală („suntem foarte buni, iar lumea nu pricepe"). Ziarele şi canalele de televiziune sunt pline de noutăţi inutile, de bârfe fără haz, de polemici fără stil şi fără sens. Exemple? Puzderie!
Aflăm, de pildă, că doamnele Bianca Drăguşanu şi Simona Sensual sunt mult mai mediatizate, în încercata noastră patrie, decât domnii Andrei Marga şi Mircea Cărtărescu. Deodată, îngrijorarea naţională atinge cote înalte. Carevasăzică nu încurajăm cultura! Jucăm la preţuri mici.
Preferăm silicoanele şi dansul din buric tezelor de doctorat şi literaturii fine. Când e vorba de intelectuali, nu prea dăm buzna să-i răsfăţăm cu simpatia noastră, dar la o adică nu acceptăm, mă-nţelegi, să fie daţi jos de la gazeta de perete. Suntem băieţi dezgheţaţi, citiţi, educaţi: vrem să avem şi noi intelectualii noştri! Stima noastră şi mândria! Nu ca francezii care nu s-au scandalizat niciodată că Brigitte Bardot e mai cunoscută decât Sartre, şi nici ca nemţii care suportă ca Lili Marlene să fie mai populară decât Critica Raţiunii Pure. Mediile, aprigele noastre medii îşi fac autocritica: au mediatizat pe cine nu trebuie.
Mai aflăm că Ilie Năstase a vorbit urât cu o jurnalistă din Timişoara. Da, ştim că omul e plin de temperament, că e „nasty" de felul lui, că a dus pe culmi numele ţării! Dar să promită unei domnişoare de la gazetă că-i „rupe faţa"? În fond ce vroia biata fată? O ştire picantă, o mică ciupeală pentru care s-o felicite patronul, o plăcinţic
