Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia şi SUA se bat pe secretele celui mai mare traficant de arme

Publicat in Romania Libera, marți 31 august 2010 ·

Unul dintre cei mai mari traficanţi de arme din lume, rusul Viktor Bout, se află în faţa unui troc de altă natură: libertate contra informaţiilor preţioase pe care le deţine.

Cel acuzat că vreme de 15 ani a fost "creierul" comerţului cu arme către traficanţi de droguri, organizaţii teroriste sau mişcări insurgente răspândite din Columbia până în Afganistan, ştie foarte multe despre domeniul întunecos al crimei organizate şi al serviciilor secrete ruseşti, scrie The New York Times.

În schimbul dezvăluirilor, autorităţile americane ar putea să-i ofere o pedeapsă mai blândă în loc de închisoare pe viaţă într-un penitenciar federal din SUA, unde urmează să fie extrădat din Tailanda, ţara în care este încarcerat din 2008.

„Pentru Bout se pune problema dacă îşi va putea revedea soţia şi fata peste 10-20 de ani. În mod sigur, el poate să furnizeze SUA, dar şi altor ţări, informaţii preţioase", spune Michael Braun, un fost oficial din Departamentul de Justiţie american, implicat în prinderea lui Bout.

Autorităţile americane l-au pus sub acuzare, printre altele, pentru achiziţia ilegală de avioane de marfă cu care a transportat arme în zone de conflict din Africa şi Orientul Mijlociu. Până acum însă, Bout nu a fost prea cooperant cu investigatorii şi a respins acuzaţiile, insistând că nu este decât "un afacerist onest, care a transportat ce a fost plătit să transporte".

România, pe harta lui Bout

Bout, fost ofiţer al forţelor aeriene sovietice, în vârstă de 43 de ani, a fost arestat la 6 martie 2008, în Bangkok. El s-a lăsat ademenit de agenţi americani care se dădeau drept membri ai Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia şi care spuneau că vor să cumpere rachete şi lansatoare de rachete.

La această operaţiune au colaborat şi serviciile secrete din România, întrucât arestarea lui Bout ar fi trebuit să aibă loc la Bucureşti.

Nu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în la Schengen. Sorin Grindeanu explică ce se va întâmpla cu transportatorii, pe calea rutieră și ferată, din 1 ianuarie 2025

Libertatea acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, joi, ce se va întâmpla cu transportatorii rutieri, cu circulația trenurilor și la vamă, din 1 ianuarie 2025, atunci când România va adera pe deplin la spațiul Schengen.

Explozie într-un poligon militar din Vâlcea: Patru elevi și un instructor, răniți

HotNews acum 25 minute
Incidentul a avut loc în poligonul Goranu, județul Vâlcea în timpul executării unei ședințe de confecționare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu exploziv real. „Patru elevi și un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Grindeanu, după aderarea completă la Spațiul Schengen: "Timpii de staționare în frontiere se reduc cu 30 de minute pentru fiecare tren"

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, 12 decembrie, ce impact va avea aderarea completă în spațiul Schengen asupra transportului feroviar. România intră în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025, iar asta va reduce simț

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum 2 ore
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

Eurial Invest, livrează peste 550 de maşini către Grupul Cris-Tim

Mediafax acum 2 ore
Eurial Invest, dealer oficial al mărcilor Peugeot, Citroën, DS şi Opel îşi consolidează divizia de B2B semnând un parteneriat de un an şi jumătate cu Grupul Cris-Tim, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria FMCG din România. Astfel, o

VIDEO În aprilie 2023, Călin Georgescu numea spațiul Schengen „temnița cea mai temătoare” și „o scenă unde toți sunt spălați pe creier”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu spunea, în 2023, că România nu a intrat în Schengen „datorită oamenilor liberi din această țară”: „Pentru mine este o onoare că nu am intrat în Schengen”. „Intrarea în Schengen înseamnă să fii pe o scenă unde toți sunt spălați pe cr

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timişoara cu o investiţie de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

News.ro acum 30 minute
MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, anunţă deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanţă. Cu o investiţie impresionantă de peste 25

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Orban, după ce a vorbit cu Putin la telefon: Noi am propus un armistiţiu de Crăciun, dar Zelenski l-a respins. Kievul spune că nu a existat o astfel de discuție

HotNews acum 3 ore
Viktor Orban a avut o conversație telefonică, miercuri, cu președintele rus Vladimir Putin, în care au discutat despre situația din Ucraina. Premierul maghiar spune că ulterior i-a propus lui Volodimir Zelenski un armistițiu „de Crăciun”, însă acest

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°