Salariile bugetarilor au fost reduse la nivelul din 2005 şi vor reprezenta acelaşi procent din PIB ca atunci, a declarat reprezentantul FMI în România, Tonny Lybek, la lansarea unui raport privind piaţa muncii realizat de Blocul Naţional Sindical. Reprezentantul FMI a precizat că în ultimii ani salariile în România au crescut extrem de mult, la fel ca şi numărul de angajaţi şi că aceste măsuri trebuiau corectate întrucât ponderea cheltuielilor privind salarizarea era mai mare
Salariile bugetarilor au fost reduse la nivelul din 2005 şi vor reprezenta acelaşi procent din PIB ca atunci, a declarat reprezentantul FMI în România, Tonny Lybek, la lansarea unui raport privind piaţa muncii realizat de Blocul Naţional Sindical.
Reprezentantul FMI a precizat că în ultimii ani salariile în România au crescut extrem de mult, la fel ca şi numărul de angajaţi şi că aceste măsuri trebuiau corectate întrucât ponderea cheltuielilor privind salarizarea era mai mare decât cea a veniturilor. Lybek a precizat că veniturile din România reprezintă aproximativ 30% din PIB, faţă de 48-50% în alte ţări.
Tonny Lybek a mai spus că revenirea economică în Europa este destul de lentă, iar acest lucru s-a reflectat asupra ocupării. El a adăugat că unele ţări, cum ar fi de exemplu Olanda, s-au descurcat mai bine, dar pentru redresare trebuie realizate nişte echilibre fiscale.
România a simţit acut efectele crizei, pentru că deficitul a crescut rapid, ajungând la 8,8% din PIB, în timp ce Bulgaria în aceeaşi perioadă înregistra un excedent bugetar, a mai declarat Lybek.
"Trebuie să existe o flexibilitate mai mare pentru a repara diferenţele. Este nevoie şi de voinţă politică şi de ajutor din parte partenerilor sociali pentru a rezolva problemele. România a fost lovită de această criză şi au existat şi perioade de creştere economică, dar acestea au făcut ca România să fi