Alexandra Dulgheru a avansat în premieră la US Open în turul doi al competiţiei după ce a trecut marţi seară de franţuzoaica Julie Coin, locul 123 WTA, scor 6-3, 6-1.
Dulgheru, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 25, a încheiat conturile în numai 78 de minute. Anul trecut, la prima sa participare la Flushing Meadows, jucătoarea din România fusese eliminată în primul tur.
Duelul româncelor din turul al doilea nu va avea loc, Dulgheru urmând să o întâlnească pe Sofia Arvidsson (Suedia), locul 55 WTA, care a trecut, tot marţi, de Sorana Cîrstea, scor 6-1, 6-2.