După ce au acumulat experienţă de 10 -15 ani în domeniul transporturilor şi au dezvoltat activităţi ce integrează total activitatea logistică, transportatorii au fost împinşi de piaţă şi spre alte domenii, precum turismul. Cristian Chirilă, fost şef al diviziei de transport a retailerului de încălţăminte Leonardo (aflat acum în insolvenţă) şi-a dezvoltat propria companie de transport, iar acum are în derulare un proiect de construcţie a unei pensiuni în zona Băilor Felix, finanţat parţial din fonduri europene.
"De un an şi jumătate lucrez la un proiect pentru accesarea unor fonduri europene. Voi construi o pensiune în apropiere de Oradea, iar conform studiului de fezabilitate investiţia se ridică la 400.000 de euro", a declarat Chirilă. El a adăugat că nu ia în considerare închiderea companiei de transport, cu un parc de 4 camioane, dar că în paralel cu dezvoltarea pensiunii are în plan deschiderea şi a unui atelier de confecţii metalice.
Referitor la activitatea de transport, el apreciază că la nivel local cererea a revenit, iar companiile au ajuns din nou la un nivel sustenabil. "Continuă trendul de stabilizare a situaţiei. Se pare că transportatorii sunt căutaţi, cei care au rămas. Minimul în transport a fost în 1995-1996, moment care a coincis şi cu startul dezvoltării marilor transportatori români de astăzi", a spus Chirilă. În acea perioadă au început să-şi consolideze activitatea transportatori precum Edy International sau International Lazar Spedition, deţinute de antreprenori români.
Chirilă, prin firma Infotrans, lucrează ca transportator pentru logisticianul Delamode şi realizează exportul şi aprovizionarea unei fabrici de mobilă.
După ce au acumulat experienţă de 10 -15 ani în domeniul transporturilor şi au dezvoltat activităţi ce integrează total activitatea logistică, transportatorii au fost împinşi de piaţă şi spre