Să spunem, de la bun început, că noile acte normative nu schimbă cu nimic modul de calcul şi de plată a impozitului pe venit: acesta continuă să fie datorat pentru orice venituri obţinute de către cetăţenii români. Discuţia se poartă în spaţiul public integral în jurul taxelor sociale (contribuţii la pensii, sănătate şi şomaj) pentru alte contracte decât cele de muncă (nu vorbim doar despre contracte de drepturi de autor). Autorităţile se contrazic cu privire la felul în care trebuie să se aplice noile prevederi: Casa de Sănătate ne anunţă senin că, în ceea ce o priveşte, acestea sunt nerelevante pentru că dânşii aplică o legislaţie specială diferită, iar ministrul Şeitan ne dă asigurări că doar cei de rea-credinţă vor fi amendaţi în prima lună de aplicare a noilor prevederi (vorba liberalilor: rămâne un mister cum se va stabili cine e de rea-credinţă). Nu se ştie nici cum se va calcula perioada de contribuţie pentru aceste taxe sociale. Statul de drept – pe care încercăm aproape cu disperare să-l construim în România – presupune reguli clare care să poată fi respectate de către cetăţeni. Legile pe care nu le poate respecta nimeni şi care aduc cetăţenii la mila miniştrilor sau a autorităţilor publice sunt pur şi simplu legi proaste şi trebuie abrogate.

Cea mai absurdă prevedere a ordonanţei priveşte posibilitatea organelor fiscale de a „recalifica“ orice activitate drept activitate dependentă şi, pe cale de consecinţă, contractul într-unul de muncă. Criteriile alternative prevăzute de ordonanţă sunt atât de largi încât, practic, cvasitotalitatea contractelor vor putea fi „recalificate“ după bunul plac al organelor fiscale. Aşadar, cetăţenii care astăzi stau la cozi şi îşi plătesc taxele pentru contracte de drepturi de autor sau de prestări servicii se pot trezi, mai târziu, că organele fiscale îi anunţă că au încălcat legea şi că, de fapt, contractele lor s