N-am trecut prin multe situatii delicate (cu adevarat) in viata. Putine. Una in care a trebuit sa fiu curajoasa si sa-mi asum o situatie intrucat ceilalti stateau si se uitau pierduti, resemnati (btw, atunci m-a cunoscut mai bine Gogu, din acest motiv, el stie despre mine lucruri pe care altii nu le cunosc) si un divort. Ciudat, ambele s-au rezolvat pana la urma. „Rezolvat „ inseamna (adaptat la eul meu) ca n-am ramas cu sechele pe inima, n-am devenit un om rau, lipsit de constiinta sau doritor de a strica, a distruge, ba dimpotriva….
O situatie proasta (dezastruoasa?) isi gaseste oarecum rezolvarea printr-o reabilitare in fata mea. Devin atat de furioasa pe mine si atat de rusine imi e, incat, simt nevoia sa fac lucruri bune, minunate, sun sa imi cer scuze, iertare, caut greseli pana si acolo unde nu (le)am facut, s.a.m.d („Doria? Iar ai facut o boacana? Nu de alta, dar nu te-am mai auzit demult vorbind asa” -e funny, e Hollywood aproape…)
Va invit daca simtiti ca vi s-a intamplat ceva rau (i mean, sunteti dispusi sa constientizati, nu sa va spuneti voua insiva „n-am nimic, totul e in regula”) daca cineva v-a mintit crunt, v-a nedreptatit, v-a amagit sau pur si simplu aveti un moment in care nu mai stiti cine sunteti, la ce sa va raportati, in ce sa credeti, aveti o perioada cand NU MAI CUNOASTETI DRUMUL INAPOI SPRE VOI - sa faceti o vizita la orice spital unde exista saloane in care sunt internati copii. Spre exemplu spitalul Fundeni. In aripa principala. Sau spitalul Grigore Alexandrescu. Si sa vedeti, sa vorbiti, sa va apropiati de SUFERINTA. De capsoare fara aparare, de manute slabite, de ochisori care se bucura pentru orice jucarie, masinuta sau carte de colorat, de pijamalutele lor ponosite..Sa-i imbratisati delicat pe cei care va accepta (pentru ca nu toti copiii stiu sa accepte aceasta atitudine, cum nici oamenii nu o accepta, uneori se sper
