Cu excepţia lui Bilaşco, aflat în lotul echipei naţionale, şi a lui Marinescu, reţinut din cauza unor probleme cu fostul său club, Petrolul, jucătorii transferaţi de Steaua de la Unirea Urziceni s-au antrenat pentru prima oară în echipamentul roş-albaştrilor.
George Galamaz, Marius Onofraş, Ricardo Gomes, Iulian Apostol au făcut ieri cunoştinţă cu noul antrenor şi noii colegi din Ghencea.
APOSTOL (CENTRU) ŞI COMPANIA AU NEVOIE DE TIMP DE ACOMODARE LA STEAUA
Steaua a ajuns la 20 de transferuri efectuate într-o vară, un număr record pentru gruparea din Ghencea. Totuşi, Ilie Dumitrescu nu este hotărât să-i folosească pe cei şase nou veniţi încă de la meciul viitor, contra Unirii Urziceni, de la 11 septembrie, asta deşi Cristi Tănase va absenta trei săptămâni, iar Răduţ 10 zile din cauza accidentărilor suferite cu Timişoara.
ONOFRAŞ A AVUT PROBLEME DIN CAUZA VREMII PLOIOASE
„Sper să îi integrăm repede pe cei achiziţionaţi. Prinde bine această pauză pentru că e nevoie de timp să ne obişnuim unii cu ceilalţi. În plus, Ricardo a fost accidentat, are şi câteva kilograme în plus, să vedem câţi vor fi apţi pentru jocul următor. Vom face miercuri, joi şi vineri câte două antrenamente. Îmi bag elevii într-un minicantonament. E bine că acum suntem acoperiţi pe toate posturile, însă mi l-aş dori foarte mult şi pe Brandan", a anunţat tehnicianul din Ghencea.
RICARDO (NR. 21) ARE CÂTEVA KILOGRAME ÎN PLUS