Clientii bancilor au initiat petitii online in care solicita sprijin pentru mentinerea OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori in forma actuala. Mai exact, oamenii vor ca prevederile ordonantei referitoare la formula de calcul a dobanzii variabile sa se aplice si contractelor de credit incheiate in trecut.
Noile reglementari impuse de Guvern prin OUG 50/2010 prevad eliminarea comisionului de rambursare anticipata pentru creditele cu dobanda variabila, dar si stabilirea dobanzii exclusiv pe baza unui indice de referinta de pe piata monetara atat pentru contractele noi, cat si pentru cele vechi.
“Este pentru prima data cand clientii bancilor din Romania au sansa de a fi tratati cu respect, ca parteneri ai unui contract de credit incheiat cu o banca! Este sansa noastra ca prin pastrarea acestei ordonante, in forma in care a fost publicata in iunie 2010, sa putem avea dobanzi decente similare cu cele din alte tari din Uniunea Europenea si nu aberant de mari, calculate dupa bunul plac al creditorilor”, sustine Viorica A., o clienta a bancilor de pe piata locala.
Din punct de vedere al dobanzilor, conform OUG 50/2010, formula de calcul a dobanzii trebuie sa includa o marja fixa si un indice de referinta al monedei in care se acorda sau s-a acordat creditul (Euribor, Libor, Robor). Clientii ar putea, astfel, sa plateasca dobanzi mult mai mici, in conditiile in care, spre exemplu, indicele Euribor se afla la un nivel extrem de scazut (aproximativ 1%).
Bancherii se arata nemultumiti de aceasta dispozitie prevazuta in OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, si sustin ca decizia va conduce sistemul bancar pe pierderi.
“Suportam cu greu plata ratelor, din cauza diminuarii considerabile a veniturilor, dar si din cauza abuzurilor bancii, care in vremuri de criza a marit dupa bunul plac dobanzile. Din fer