Tipicul e următorul. Se face adunare generală, se citeşte darea de seamă, să vedem ce au făcut ăia cu banii, după care plenul strigă jos hoţii şi se alege noul comitet. Adică, tot ăia. Dacă hoţiile nu sunt flagrante. La găinării se mai închid ochii dintr-o socoteală simplă: ăia noi fură mai mult. Sunt flămânzi. E o teorie populară. Vechiul comitet ne-a obişnuit şi cu ideea că e o tâmpenie să-i schimbăm tocmai când s-au rodat şi ne-am împrietenit la facturi. Că bunele relaţii cu Radetul nu pot fi întreţinute de orice dobitoc, îţi trebuie talent la negocieri, mai ales când scara ta are câteva zeci de milioane restanţe. Argument definitiv: oricine ar veni ar pune blocul pe butuci. Deci nu schimbi comitetul în timpul meciului.
În acelaşi timp cu alegerea noului comitet de la mine, din Militari, are loc şi remanierea guvernului. Problemele blocului sunt şi ale ţării. Şi invers. Bloc cu bloc fac România prosperă. Sau nu. Diferenţele sunt nesemnificative. La mine în bloc, în loc de Boc, e Popescu. Cu banii e unul Petrescu (la ei, Vlădescu), Ioneasca e Şeitan.
Dacă Boc începe remanierea cu Şeitan e o prostie. Şeitan n-are nici o vină. Şeitan nici acum nu s-a prins că au fost cozi. Şi apoi, Şeitan are un talent extraordinar la comunicare. Pentru un ministru e decisiv.
Divertismentul cu drepturile de autor a făcut guvernul mult mai popular. Remanierea trebuie să aibă deci în vedere că echipa care câştigă trebuie păstrată. Ultima victorie este chiar ordonanţa cu drepturile de autor. O fericită comuniune cu membrii comitetului se întreţine cu discuţii scurte, dese şi calde. Eu m-am înţeles cu Ioneasca să mă sară luna asta la întreţinere, ca să dau o rată la bancă, rată pe care am amânat-o ca să plătesc taxele locale, neplătite de trei ani din cauza tăierii lefii cu enşpe la sută.
Starea de remaniere mă pune în situaţia penibilă ca Vlădes
