Ies la iveală noi informaţii despre autorul celui mai sângeros atac din istoria Slovaciei. Poliţiştii au anunţat rezultatul autopsiei şi identitatea criminalului. Şi-a ucis vecinii, era un singuratic, şi deloc întâmplător, era pasionat de arme şi tir. Sursa: REUTERS
Lubomir Harman, în vârstă de 48 de ani, locuia în aceeaşi clădire şi la acelaşi etaj cu familia de romi pe care a ucis-o, a anunţat comandantul poliţiei Jaroslav Spisiak, citat de AFP.
Oamenii legii au confirmat că atacatorul avea un permis de port armă, dar au negat că era un fost poliţist sau soldat, aşa cum anunţau unele surse.
Antrenat să tragă la ţintă
"Agresorul era membrul unui club de tir al Armatei în rezervă şi participa la competiţii de tir", a mai precizat oficialul. MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe 20 de oameni împuşcaţi la Bratislava
Nu e de mirare că a tras ca la ţintă în tot ce mişca în cea mai neagră zi de luni pentru slovaci. A împuşcat mortal şapte oameni şi a rănit alţi 13.
"Nu i-a povestit nimănui despre planul său sângeros", a mai declarat şeful poliţiei.
Harman nu a fost niciodată căsătorit, locuia singur şi nu avea cazier.
Criminalul, împuşcat de poliţişti
"Nu cunoaştem motivele însă credem că erau legate de vecinii săi", a precizat poliţia. Faptul că a tras în tot ce mişcă exclude într-un fel sau altul un motiv rasist, a mai precizat comandantul poliţiei.
În urma autopsiei s-a depistat că ucigaşul a suferit o rană mortală în piept după ce a fost împuşcat de poliţişti şi abia apoi şi-a tras un glonţ în cap care avea să-i curme suferinţa, spun oficialii slovaci.