Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neonostalgia la 2010

Publicat in Dilema Veche, marți 31 august 2010 ·

Dacă mă cercetez cu atenţie, cred că am devenit neonostalgic; pentru ce-a fost prima della rivoluzione (înainte de revoluţie), nu mai am strict decît un singur dor: lectura în secret a cărţilor interzise. Din păcate, nu mai avem cărţi interzise şi asta li se pare multora că e o mare fericire. Nu e. În schimb, după 20 de ani de liberă citire şi exprimare, am deja, în direct, nostos (trecut) şi algie (durere) pentru tot ce s-a dus şi a pierit din viaţa mea de redactor la Dilema, în aceşti 18 ani la care – ca să le dau o dimensiune largă – nu mă gîndeam că-i voi trăi la 18 ani, în ’48, în anii paşoptismului nostru.

Numesc în 2010 neonostalgie reportajele şi interviurile Titei Chiper. Nu le mai avem.

Numesc neonostalgie 2010 cronicile săptămînale la clasici ale lui Zigu Ornea, cel care făcea, pe 28 august, 80 de ani. Nu-l mai am.

Numesc neonostalgie 2010 articolele şi „de jur împrejurul“ Lenei Boiangiu. Nu le mai am.

Numesc neonostalgie Hyde Park-ul, ediţiile aproape trimestriale ale unor Dileme montate şi machetate din scrisorile cititorilor. Cîte 4 pagini bine îndesate cu tot ce le trecea prin cap „dilematicilor din toată ţara“ (or mai fi existînd?). Bine dispuşi – în tradiţia întemeiată de directorul fondator –, binişor utopici, ne iluzionam că importăm parcul londonez, unde se discută fără cenzură, la noi, aici, peste drum de parcul Kiseleff. Nici o revistă intelectuală (mă rog matale…) nu a avut o asemenea experienţă. Şi nici nu va mai avea. Nu ştiu de cînd s-a pierdut: au spulberat-o Internetul, forumurile, blogurile unde se preferă dialogul live, fără poştă, fără scrisori, fără aşteptarea dacă „mă publică sau nu“. Nu am nimic împotriva lor. Mai mult: urez tuturor celor aflaţi în acest neo-Hyde Park care este Internetul, să-i ferească cerul de vremea cînd vor fi nostalgici după vremea cînd clipeau şi clapotau pe computere tot ce le trec

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum 52 minute
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum 20 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum o ora
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 2 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum 32 minute
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum 23 minute
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Primele ipoteze în cazul adolescentei de 15 ani care s-a sinucis în Sibiu: A fost ȘANTAJATĂ cu mai multe poze în care apărea în ipostaze intime

Gandul acum o ora
O fată de 15 ani a fost găsită fără viață în magazia din curtea casei sale din satul Șura Mare, județul Sibiu. Se pare că adolescenta s-ar fi sinucis după ce a fost păcălită să realizeze fotografii intime și ulterior șantajată cu acestea. Apelul la

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 4 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

De 1 Iunie, la Medgidia Artiștii invitați la Ziua Copilului au primit amenințări cu moartea

Ziua Constanta acum 37 minute
Primăria Municipiului Medgidia organizează astăzi, 1 iunie, un eveniment dedicat atât copiilor cât și adolescenților. Evenimentul, care debutează de la ora 16.00, aduce în prim-plan o varietate de activități dar și un concert susținut de Erika Isac,

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°