Zeci de profesori şi elevi au ales să-şi petreacă vacanţa în Complexul de odihnă pentru copii şi tineret Năvodari.
Preţurile mici la cazare, multiplele activităţi de socializare,culturale şi sportive, precum şi buna poziţionare a taberei au determinat zeci de părinţi să‑şi trimită copiii la mare la Năvodari. După cazul de infecţie cu salmonela din 2007, administraţia a făcut şi face eforturi pentru ca în sezonul 2011 complexul să funcţioneze cu un total de 1.000 locuri prin modernizarea pavilioanelor 6, 5 şi 11. „Anul acesta, circa 4.500 de copii şi profesori au fost cazaţi aici", ne-a informat Ştefan Matei, directorul Complexului de tabere pentru copii Năvodari. Printre planurile de viitor ale conducerii se mai află modernizarea cantinei Delfin, ridicarea a două discoteci, precum şi un parteneriat cu Primăria Năvodari şi Consiliul Local Năvodari.
În general, elevii din învăţământul primar şi gimnazial sunt „clienţii fideli" ai taberelor din Năvodari. Şi este de înţeles, dacă luăm în calcul faptul că un sejur de 7 zile cu 6 pensiuni complete a costat în iunie 336 lei pentru un copil, iar în perioada de vârf a sezonului estival tarifele s-au ridicat la doar 384 lei. Mai mult decât atât, complexul asigură servicii salvamar, asistenţă sanitară gratuită, acces la bazele sportive, asigură materiale şi accesorii pentru activităţi sportive şi oferă gratuitate pentru cadrele didactice care au în grijă grupuri de minimum 12 copii. „Avem un număr mai mic de preşcolari. Părinţii sunt uşor sceptici în a-şi trimite copiii în tabere. Am înregistrat o creştere a numărului de liceeni. O parte sunt foştii preşcolari care au mai fost aici. Cel mai important feed-back este acesta. Dacă vin şi anul următor, înseamnă că totul a fost bine", a afirmat Mona Calciu, coordonator cultural al complexului.
TaiBo pe plajă
Vara aceasta, la tabăra din Năvoda