Avocatul a arătat un ordin al MS potrivit căruia, la terapie intensivă, trebuiau să lucreze şase asistenţi şi patru infirmieri
La ora când a avut loc incendiul, asistenta se afla de 11 ore în timpul serviciului
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins ieri contestaţia depusă de apărătorul asistentei Florentina Cîrstea la măsura arestării preventive, precum şi cea referitoare la trimiterea unui psiholog specializat la locul de detenţie, în cazul în care aceasta nu va fi eliberată.
În faţa magistraţilor, apărătorul a susţinut că asistenta nu avea cum să prevadă că va avea loc un incendiu şi că, potrivit fişei postului, nu avea obligaţia de a se afla în permanenţă în salon, ea fiind obligată să stea în secţia de neonatologie, nu în cea de terapie intensivă. Mai mult, a afirmat apărătorul, asistenta nu era nici măcar instruită pentru a supraveghea salonul de terapie intensivă.
În sprijinul apărării clientei sale, avocatul a depus la dosar şi un ordin al ministrului Sănătăţii în care este prevăzut că în secţiile de terapie intensivă ar trebui să fie şase asistenţi şi patru infirmieri, arătând că în Maternitatea Giuleşti erau două asistente pe tură, dintre care una se afla în concediu. Mai mult, la ora la care a avut loc incendiul Florentina Cîrstea era deja de 11 ore în activitate, timp în care a făcut munca a şase oameni.
În ceea ce priveşte diferenţele dintre cele două declaraţii ale asistentei, date în faţa poliţiştilor şi, ulterior, în faţa judecătorilor, apărătorul le-a justificat prin faptul că, în prima zi, nu ştia că are dreptul la un avocat şi că poate să nu declare nimic în absenţa acestuia.
Procurorii spun că avea obligaţia supravegherii permanente a nou-născuţilor
Asistenta Florentina Cîrstea a fost reţinută în 23 august, şi arestată preventiv a doua zi, pentru că şi-ar fi ignorat şi sfidat atribuţiile