Rectorul Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi se dedică promovării talentelor pe marile scene europene şi internaţionale.
Profesorul a adunat în cei 40 de ani de activitate zeci de distincţii, a scris lucrări care răsună în sute de concerte şi festivaluri naţionale şi internaţionale şi îşi doreşte cu modestie să modernizeze învăţământul universitar artistic.
Şi-a propus să integreze Universitatea de Arte în viaţa culturală a Iaşiului. Numeroasele sale proiecte arată dedicaţia pentru studenţii săi şi pasiunea pentru artă, muzică şi teatru.
Proiect cu recunoaştere internaţională
Profesorul povesteşte cu entuziasm despre cel mai amplu proiect al universităţii, InterART, primul program cultural naţional interuniversitar, prin care este intermediat dialogul între studenţi, cadre didactice şi colegii din instituţiile similare.
„Am făcut şi InterART Internaţional şi au venit la Iaşi Şerban Lupu, Doctor Honoris Causa al universităţii cu bursă Fulbright pentru un masterclass de vioară, sau Dan Grigore şi mulţi alţii“, a spus rectorul.
Succesul programului la nivel naţional a dus, acum doi ani, la promovarea lui şi în afara graniţelor, ajungându-se astfel la InterArt în Europa.
A iniţiat şi condus acest proiect care a promovat patru producţii artistice ale profesorilor şi studenţilor de la universitate în mai multe oraşe din UE. După 19 ani de pauză, a reuşit să readucă în atenţia publicului „Festivalul muzicii româneşti“, punând în relaţie profesională tineri interpreţi şi creatori din universităţile participante la Proiectul InterART. Anul trecut a câştigat premiul trei la Gala Premiilor în Educaţie, categoria Profesorul Anului.
„Este un program în care cei chemaţi nu intră pentru a mulţumi cu reverenţe adânci, ci pentru a primi mulţumiri, admiraţie şi recunoaştere“, a sp