Cosmin Contra (34 de ani), selecţionat pentru primele două partide din preliminariile Euro 2012, cu Albania (Piatra Neamţ, 3 septembrie) şi cu Belarus (Minsk, 7 septembrie), a fost responsabilul cu voia bună la antrenamentul tricolorilor.
Jucătorii României s-au reunit ieri la prânz, la Mogoşoaia, iar după-amiază au avut programat primul antrenament înaintea partidei cu Albania, care se va disputa vineri, de la ora 21.30 (în direct la TVR1), la Piatra Neamţ. Fără Cristi Chivu, care a avut meci aseară la Bologna, şi fără Raţ, aflat în recuperare după o ruptură musculară, Cosmin Contra a fost cel în jurul căruia s-au strâns fotbaliştii naţionalei în timpul şedinţei de pregătire.
Veteranul tricolorilor a fost extrem de vesel, părând satisfăcut că a fost întors de convocarea la naţională de pe aeroport, după ce îşi cumpărase bilet cu destinaţia Spania. “Guriţă”, care anunţase că se retrage după meciul cu Steaua, a alergat, a ascultat indicaţiile lui Lucescu jr, dar a şi glumit cu colegii, cărora le-a jucat şi feste.
Victimă i-a căzut “francezul” Daniel Niculae, căruia i-a aplicat o lovitură de picior în posterior, în timp ce monegascul era aplecat şi îşi punea ghetele de joc. Contra a jucat ultima dată la naţională cu Austria, la Klagenfurt, în preliminariile CM 2010, pe 1 aprilie 2009. “Guriţă” are 72 de selecţii şi a marcat 7 goluri.