Cadrul legal pentru protejarea intereselor consumatorilor de credite s-a îmbunătăţit permanent în ultimii ani. Principala provocare este monitorizarea respectării lui de către bănci. Numărul mare de reclamaţii şi procese în instanţă arată că România nu a găsit încă soluţia optimă, resursele de care dispune ANPC fiind destul de limitate, conform unei analize conso.ro. Stabilirea instituţiei potrivite care trebuie să verifice dacă băncile respectă drepturile consumatorilor de credite nu este deloc o decizie uşoară. Potrivit unui raport publicat recent de Banca Mondială, experienţa internaţională arată că există trei opţiuni de delegare a atribuţiilor, către: - autoritatea de protecţie a consumatorilor; - autoritatea de supraveghere bancară (BNR în cazul nostru); - crearea unei agenţii speciale.

ANPC a intrat din mers în rol

La noi, soluţia aleasă a fost transferarea atribuţiilor către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Alegerea nu s-a fundamentat pe o analiză a diverselor opţiuni, ci a fost mai degrabă o alegere "de necesitate". În perioada de preaderare, România era obligată să asimileze rapid acquis-ul comunitar, una dintre directive fiind cea privind creditul de consum. Cum elaborarea proiectului de lege a căzut în sarcina ANPC, BNR nu s-a înghesuit să-şi asume atribuţii suplimentare în acest domeniu. A existat chiar o perioadă de aproape un an în care nu se ştia nici măcar cine trebuie să vegheze dacă băncile respectă noua legislaţie, ambele instituţii pasând mingea în terenul celeilalte. În cele din urmă, cartoful fierbinte a căzut, de voie, de nevoie, în curtea ANPC. Rezultatul nu a fost cel mai bun, mai ales că activitatea de creditare a populaţiei a avansat rapid după 2004-2005. Reclamaţiile s-au înmulţit, iar tot mai mulţi consumatori au ajuns să reclame practici abuzive. Deşi ANPC a luat măsuri supliment