* Avântul Cireşu rămâne lideră şi după etapa a doua * nou promovatele Atletic şi Voinţa Vişani au acumulat maximum de puncte * Fortino Ianca a câştigat la experimentata Victoria Cazasu
Etapa a doua a fost una la discreţia formaţiilor vizitatoare, care s-au impus în cinci partide, în timp ce un meci s-a încheiat la egalitate şi doar în două întâlniri câştig de cauză au avut gazdele, ceea ce înseamnă că actualul sezon a început promiţător.
Cu Fănel Ghioca într-o mare vervă de gol, el fiind autor a nu mai puţin de patru goluri, Recolta Tufeşti s-a impus cu 5-3 pe teren propriu, în faţa Victoriei Deduleşti, la capătul unui meci spectaculos în care pentru gazde a mai înscris Popârţac, iar pentru oaspeţi Rusu a realizat un hat trick.
Avântul Cireşu a mai bifat o victorie la scor, 7-0, de data aceasta pe teren propriu, în faţa echipei Sportul Chiscani, iar trei nou promovate au avut evoluţii foarte bune şi s-au impus, la limită, în deplasare. Atletic a câştigat cu 1-0 la Victoria Traian, Victoria Vişani a dispus cu 2-1 de Voinţa Găiseanca şi tot acelaşi scor l-a realizat Fortino la Victoria Cazasu.
Cu toate că gazdele aveau avantajul experienţei, formaţia care a condus ostilităţile în teren a fost Fortino. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 59, prin Postolea, iar cinci minute mai târziu, după reuşita lui George Ciubotaru, s-au desprins la două lungimi. Gazdele au reuşit să reducă din diferenţă prin Ştergărel, în timp ce jucătorii formaţiei pregătite de Viorel Ciucaşu au ratat şi în repriza a doua numeroase ocazii de a-şi mări avantajul pe tabela de marcaj.
"Am făcut un joc bun şi consider că am obţinut o victorie meritată şi poate cu mai multă concentrare în faza de finalizare am fi realizat un scor mult mai categoric, unul care, de fapt, trebuia să reflecte realitatea din teren", a declarat la finalul partidei Fănel Băluţă, preşedintele cl