Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea anihilează primarii de sector?

Publicat in Romania Libera, marți 31 august 2010 · · ·

Noua lege a administraţiei publice locale ar putea desfiinţa cele şase sectoare ale Bucureştiului şi centraliza bugetul oraşului de circa un miliard de euro anual.

Secretarul de stat din MAI Gheorghe Emacu ne-a declarat că ministerul său a lansat un studiu de impact ce cuprinde mai multe întrebări referitoare la modificarea legii administraţiei publice locale. „Acest chestionar, pe care l-am trimis în peste 200 de instituţii, consilieri locali şi generali ai Capitalei, dar şi deputaţi şi senatori cuprinde şi o întrebare privind desfiinţarea primăriilor de sector şi dacă se vrea ca întreg bugetul Bucureştiului să fie administrat de Consiliul General", a precizat Emacu, secretar de stat sprijinit la MAI de UNPR. El a declarat că proiectul de lege, aşteptat de mult timp în administraţia locală, se află în etapa concluziilor şi că se aşteaptă ca alegerile din 2012 să aibă loc pe baza noii legi, „o lege îmbunătăţită, care să ţină seama de realitate".

În acelaşi timp, secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării Răzvan Murgeanu susţine că a propus, de acum jumătate de an, când era viceprimar general, centralizarea bugetului Capitalei. „Atunci am avut o discuţie în cadrul Primăriei Capitalei şi a grupului PDL de la Consiliul General şi am propus înfiinţarea a şase funcţii de viceprimar care să gestioneze fiecare câte un sector, să fie un fel de manager local, iar bugetul să fie în mâna consilierilor generali", a subliniat Murgeanu. În acest moment, bugetele sectoarelor sunt alcătuite din sumele adunate prin taxe locale, plus o cotă care vine de la bugetul de stat. Răzvan Murgeanu susţine însă că „nu este normal să avem şase municipii în Bucureşti, dezvoltări inegale, bugete diferite". „Zona de Nord este foarte dezvoltată, iar cea de Sud este mult rămasă în urmă. Vanghelie de la sectorul 5 are jumătate din bugetul lui Chiliman de la sectorul 1. Trebuie o dist

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 43 minute
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 27 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum o ora
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum o ora
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 34 minute
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Marcel Ciolacu: Lugojul este unul dintre oraşele care depăşesc Guvernul României, în direcţie greşită/ În 10 ani am fost conduşi cu ură/ În USR nu sunt altceva decât nişte ipocriţi, nişte mincinoşi

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, care a participat, sâmbătă, la Lugoj, la lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile locale, a subliniat că Lugojul a stagnat în lipsa unui plan administrativ. El s-a referit şi la conducerile guvernelor din ultimii 10 ani ş

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 6 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 2 ore
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°