Recunosc rolul informativ al presei, însă îmi pun problema aspectului de semnificant al acesteia. Argumentez referindu-mă nu doar la angrenajul de informaţii mai mult sau mai puţin riguros organizate, după canoanele presei moderne, ci, printre rînduri, îmi pun problema eficienţei cognitive a acesteia în condiţiile pe care, în momentul de faţă, şi le impune.

În esenţă, sînt foarte interesat de structura jurnalului, care are un efect seducător de secvenţă revelatoare asupra unui adevăr mundan. Organizarea descriptivă a unei secvenţe jurnalistice are în primul rînd o variabilă subiectivă, dar nu vreau să insist asupra ei. Presupun că toată lumea este conştientă de faptul că selectarea informaţiei, organizarea ei, gramatica, vocabularul, tonul şi intonaţia sînt variabile umane care fac ca un ansamblu de ştiri, în ambalajul lor mediatic, să fie victima inferenţelor pe care cei care organizează informaţia le fac, pe bună dreptate, sub influenţa personalităţii, a presiunilor etice, politice, a presiunilor inconştiente şi mai ales a presiunilor economico-financiare. Dar nu mă pot abţine să nu sesizez că există o zonă „liberă“ de idiosincrazii, şi anume, într-o mare măsură, asocierea dintre informaţii. Zona aşa-zis liberă de joncţiune sau de complementaritate ajunge adesea într-o nişă de nonsens care stimulează, pe lîngă imaginarul colectiv al conspiraţiilor, o anumită variantă a impresiei subiective că elementele mundane au o anumită contiguitate, adică continuitate sau legătură „fatică“. Cu alte cuvinte, comunică interdependent şi ireductibil. Însă dorinţa de comunicare, dincolo de esenţa mesajului, conţinut afectiv manifest sau latent, nu confirmă verdicitatea, ci doar verismul ştirilor, stimulînd în mare măsură dimensiunea afectivă a receptorului care, în urma eşantionului organizat de ştiri, are o conduită concluzivă care poate fi pusă sub semnul unei simple e