Celebrul brand american Burger King, care a fost adus în România de către oamenii de afaceri Eli Davidai şi Marius Nasta în aprilie 2008, a închiriat circa 80% din fostul restaurant Everest din Piaţa Romană din Capitală pentru a deschide prima unitate fast-food stradală din România sub brandul american.
"Planul nostru de dezvoltare este foarte flexibil, fiind strâns legat de evoluţia pieţei imobiliare extrem de afectată de criza financiară. Am profitat de oportunităţile apărute cu privire la deschiderea unui spaţiu stradal şi am ales zona Romană datorită traficului, accesibilităţii şi tradiţiei în ceea ce priveşte restaurantele de tip fast-food", a declarat Monica Eftimie, directorul de marketing al Atlantic Restaurant Systems, compania care operează restaurantele Burger King în regim de franciză.
Reprezentanţii companiei nu au oferit detalii despre investiţia în noua unitate, dar au precizat că vor deschide restaurantul până la finalul acestui an "pe o suprafaţă de aproximativ 500 mp, aceasta incluzând dependinţe şi terasa".
Ţinând cont că bugetul pentru deschiderea unui restaurant Burger King se situează între 500.000 de euro şi un milion de euro, în funcţie de poziţie, tipul restaurantului şi suprafaţă, suma pentru unitatea din Piaţa Romană se apropie de nivelul superior întrucât este o zonă ultracentrală, cu poziţie stradală, iar restaurantul are cea mai mare suprafaţă din cele deschise de Burger King până acum.
La nivel local, Burger King a deschis, din aprilie 2008, când a intrat pe piaţă, până în prezent, opt unităţi, toate în malluri sau galerii comerciale ale unor hipermarketuri.
Aleg să stea "la masă" cu concurenţa
Alegerea spaţiului din Piaţa Romană, situat între giganţii KFC şi McDonald's, confirmă intenţia companiei de a-şi consolida poziţia în Capitală, singurul restaurant deschis în provincie fiind cel din Cons