Este mediul în care învaţă să lucreze în echipă, află ce e responsabilitatea şi cum să-şi recunoască greşelile. Până la şase ani, îşi dezvoltă inteligenţa emoţională şi abilităţile de relaţionare şi adaptare. Acasă, părintelui îi lipsesc autoritatea şi pârghiile pentru instruirea prin joc. De aceea, grădiniţa n-ar trebui să fie o opţiune în planurile adulţilor pentru cei mici, ci o obligaţie.
Nicicând nu suntem mai deschişi spre învăţare decât atunci când suntem mici. Psihologii spun că, până la doisprezece luni, copiii sunt egocentrici: nu împart jucăriile şi nu vor să fie altundeva decât în centrul atenţiei. După doi ani, părinţii trebuie să înceapă să le dezvolte abilităţile ludice. Nu numai acasă, în mijlocul familiei, ci şi în parc sau acolo unde sunt şi alţi copii. „La început, sunt relaţii negative: plâng, vor toţi aceeaşi jucărie, însă, punându-i împreună, ai făcut primul pas. Aşa începe procesul de socializare prin joc“, spune Claudia Măciucă, psiholog în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. În general, când mamele stau acasă în primii doi ani, copiii le văd, în 90% din timp, doar pe ele. Dacă, însă, îi duc în alte medii, cei mici văd şi alte persoane şi înţeleg că în lume există şi altcineva în afară de mama şi tata. „Când vin în parcuri, îi vezi că nu ştiu cum să se comporte: aruncă jucăriile, stau singuri, retraşi“. Rolul părinţilor este foarte important în perioada aceasta. Cu cât cei mici se obişnuiesc mai devreme cu cât mai multe feţe noi, cu atât le va fi mai uşor să se adapteze atunci când vor merge într-o instituţie de învăţământ.
Rolul
La prima vedere, grădiniţa nu pare altceva decât salvarea adulţilor: locul în care îşi pot lăsa odraslele cât timp sunt la serviciu. Acolo mănâncă, beau, dorm, merg la toaletă. Dincolo de aceste aspecte, practice, de altfel, grădiniţa este mediul în
