A jucat, în deceniile '20-'60, pe scenă şi în faţa camerei de luat vederi, alături de cei mai importanţi actori români, în comedii, dar şi în drame şi tragedii, desfăşurând, în acelaşi timp, o carieră academică în calitate de profesor la Institutul de artă teatrală şi cinematografică „I. L. Caragiale" din Bucureşti.

Jules Cazaban s-a născut la 16 martie 1903 la Fălticeni, oraş în care, încă din adolescenţă, şi-a demonstrat înclinaţiile artistice. A fost violoncelistul orchestrei Liceului „Nicu Gane" din Fălticeni şi, tot acolo, a jucat pentru prima dată pe scena teatrală. Urmând cursurile Conservatorului de artă dramatică din Iaşi, a debutat pe scena Teatrului Naţional din acelaşi oraş în piesa „Cafeneaua cea mică", de Tristan Bernard. Pe scena Teatrului Naţional din Cernăuţi a jucat în piese de Shakespeare, Ben Johnson, Barbu Delavrancea şi Bogdan Petriceicu Hasdeu.

În 1929, anul în care s-a mutat la Bucureşti, Cazaban a jucat în companii teatrale conduse de Maria Ventura, Sică Alexandrescu şi Dina Cocea. Din 1944, a interpretat roluri la Teatrul Municipal din Bucureşti, condus de Lucia Sturdza Bulandra, instituţie în care a îndeplinit şi rolul de director adjunct din 1947. Printre prestaţiile sale se numără roluri în piese de Shakespeare, Dürrenmatt, Arthur Miller, G. B Shaw, Maiakovski şi Victor Ion Popa.

În cinematografie, a colaborat cu regizori precum Jean Mihail („Bulevardul Fluieră Vântu" - 1950; „Brigada lui Ionuţ" - 1954), Aurel Miheles şi Gheorghe Naghi („Telegrame" - 1959, un film nominalizat la Palme d'Or în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, ediţia 1960), Mircea Drăgan („Setea", 1960, film recompensat cu premiul II în cadrul Festivalului internaţional de film de la Moscova, ediţia 1961), Andrei Blaier („Furtuna" - 1960), Mihai Iacob („Darclée" - 1961; „Celebrul 702" - 1962) sau Haralambie Boroş („Corigenţa domnului profesor