Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali face iarăşi lotul la Steaua

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 31 august 2010 ·

Gigi Becali a dinamitat atmosfera în Ghencea, după ce a decis să-i disponibilizeze pe jucătorii aduşi de Piţurcă pentru a le face loc celor de la Urziceni. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ

Steaua a făcut primul pas greşit pe teren propriu în acest sezon. "Roş-albaştrii" au încheiat la egalitate, scor 1-1, partida cu FC Timişoara, disputată duminică seară, pe arena din Ghencea, în cadrul etapei a şasea a Ligii I la fotbal.

În ciuda acestui semieşec, steliştii s-au instalat pe prima poziţie a clasamentului, pe care n-au mai ocupat-o timp de doi ani. Chiar şi aşa, însă, atmosfera din Ghencea nu este deloc una liniştită.

A dat gol şi îşi face bagajele

Apele au fost învolburate de transferul celor şapte fotbalişti de la Unirea Urziceni (Marius Onofraş, Laurenţiu Marinescu, Ricardo Gomes, George Galamaz, Marius Bilaşco, Raul Rusescu şi Iulian Apostol).

Acestora li s-a adăugat, de ieri, şi Eugen Nae, antrenorul-interimar al ialomiţenilor. În Ghencea, Nae se va ocupa cu pregătirea portarilor, înlocuindu-l pe Marin Tudor, care a demisionat pentru a merge după Victor Piţurcă la Universitatea Craiova.

Vechii jucători - în special cei aduşi în vară de Piţurcă - îşi simt locurile ameninţate după venirea "lotului Urziceni", mai ales că patronul Gigi Becali i-a numit recent "retrogradaţi" şi vrea să-i disponibilizeze. Alexandru Păcurar n-a fost salvat nici măcar de golul de excepţie marcat în poarta timişorenilor, Becali anunţând că jucătorul nu va mai continua la Steaua.

"Păcurar cred că va merge la «U» Cluj. Pentru munca de la Steaua a luat bani. De asta ia bani, ca să dea goluri. Stanca şi încă un jucător, pe care nu-l pot numi acum (n.r. - Abrudan), vor pleca la Astra. Todorov e liber de contract şi mai rămâne Stoica. El e al Stelei şi, dacă nu-l ia Craiova, va rămâne aici. Dar cred că îl va lua Piţurcă. Eu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 5 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 12 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 5 ore
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

21°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°