Data de 1 Septembrie reprezintă scadenţa guvernului „Boc IV”. N-a fost fixată nici de Parlament, nici de Opoziţie. Ci chiar de cel care l-a numit, cu insistenţă, pe Boc, de patru ori în fruntea unui guvern a cărui reputaţie o întrece pe cea a tuturor celor care l-au precedat.

Sătul şi el de bâlbâielile, ineficienţa şi lipsa de performanţe demonstrate de echipa care s-a instalat la Victoria după realizarea - în modalitatea cunoscută – a unei fragile majorităţi parlamentare, Băsescu a lansat acest termen. Cu precizarea că la 1 Septembrie, cine nu reuşeşte să facă reforme, trebuie să plece. Până acum, reforma a fost înţeleasă într-un singur fel, de majoritatea deţinătorilor de portofolii: să se înscrie în limita fixată de reducerea personalului. După ce au fentat de câte ori au putut această prevedere, acum ar avea de ales: ori taie în carne vie şi dau afară tot ce prisoseşte, ori pleacă chiar ei.

Din capul locului trebuie spus că această reformă este una pur „estetică”, de ochii lumii. Ea nu izvorăşte dintr-un calcul precis, care să indice care sunt parametrii de funcţionare corectă şi eficientă a administraţiei în general. Fiecare ministru a redus după cum l-a tăiat capul, urmărind doar să ajungă la rezultatul final. O adevărată restructurare ar fi pus, din capul locului, problema remodelării întregului ansamblu: este nevoie, în continuare, de 16 ministere? Este justificată funcţionarea acestora? N-ar trebui ca aparatul administrativ – principala problemă în raporturile noastre cu FMI – să fie mai adaptat noilor situaţii intervenite în timpul crizei?

Ce vom afla, deci, miercuri (dacă vom afla)? În primul rând că miniştrii şi-au îndeplinit măreaţa sarcină de a-i da afară pe cei fără pile şi de a menţine, în continuare în funcţii călduţe, clientela de partid, pedelistă.

Importantă este însă remanierea Guvernului: ce miniştri vor fi schimbaţi ş