UPDATE 2: Întâlnirea de la Cotroceni dintre preşedintele Traian Băsescu, premierul Boc şi liderii PDL a durat peste patru ore, luând sfârşit în jurul orei 16.30
UPDATE 1: După întâlnirea de la Guvern, liderii PDL au plecat la Palatul Cotroceni, unde se află la ora transmiterii acestei ştiri.
Premierul Emil Boc a avut o întâlnire, marţi dimineaţă, la Palatul Victoria, cu mai mulţi membri importanţi ai PDL, printre care ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. Întâlnirea s-a terminat în jurul orei 12.00.
Discuţiile de la sediul Guvernului au vizat, potrivit unor surse, evaluarea miniştrilor din Cabinetul Boc în perspectiva remanierii guvernamentale anunţate pentru data de 1 septembrie şi priorităţile legislative din următoarea sesiune parlamentară, care începe miercuri. (M.T.)