În şedinţa de ieri a creditorilor SC Leonardo SRL, planul de reorganizare propus de administratorul special Florin Panea, principalul acţionar, şi de administratorul judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL, a fost votat de creditori (bănci, salariaţi, furnizori). Societatea a intrat astfel în etapa de reorganizare judiciară. Societatea a luat o serie de măsuri de restructurare a costurilor în această perioadă şi beneficiind de protecţia legală a reuşit să menţină reţeaua de magazine şi vânzările la un nivel satisfăcător. De asemenea, datoriile societăţii au fost eşalonate şi redimensionate, se arată în comunicatul companiei. „Prin votarea planului SC Leonardo SRL şi a celui al companiei Flanco, procedura de reorganizare judiciară, confundată des, în mod eronat, cu falimentul, începe să-şi demonstreze eficienţa”, precizează comunicatul. În şedinţa de ieri a creditorilor SC Leonardo SRL, planul de reorganizare propus de administratorul special Florin Panea, principalul acţionar, şi de administratorul judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL, a fost votat de creditori (bănci, salariaţi, furnizori). Societatea a intrat astfel în etapa de reorganizare judiciară. Societatea a luat o serie de măsuri de restructurare a costurilor în această perioadă şi beneficiind de protecţia legală a reuşit să menţină reţeaua de magazine şi vânzările la un nivel satisfăcător. De asemenea, datoriile societăţii au fost eşalonate şi redimensionate, se arată în comunicatul companiei. „Prin votarea planului SC Leonardo SRL şi a celui al companiei Flanco, procedura de reorganizare judiciară, confundată des, în mod eronat, cu falimentul, începe să-şi demonstreze eficienţa”, precizează comunicatul.