În lipsa unui urmaş al bancherului Pincas castelul de la Balc şi domeniile din jurul lui s-au transformat încet în ruine.Locuitorii din Balc își amintesc și acum de vizitele prințului Ghica și ale cumnatului său, bancherul Iosif Pincas.
Consiliul Județean Bihor cumpără Castelul de la Balc dacă OMV lasă din preț
Bancherul avea o proprietate foarte mare în zonă, inclusiv domeniul care acum este adminisrat de firmele lui Ion Ţiriac. Bătrânii din Balc, care au muncit şi au trăit pe domeniile respective şi-ar dori să mai fie la fel. „Nimeni nu mai vorbeşte de domnii ăia de pe vremuri, acuma numa de Ţiriac se mai vorbeşte", spune o bătrânică din Almaşu Mare, un sat al comunei. „Era o pomărie aici că îţi rădea inima la ea, aşa pomărie aveau", îşi aminteşte Gavril Budai, unul dintre localnicii care au muncit pământurile bancherului Pincas.
Fără moștenitori
Urmaşii lui Pincas nu şi-au revendicat averea iar domeniul de la Balc a fost făcut bucăţi şi a ajuns pe mâna unor societăţi sau instituţii de stat. La Primărie a ajuns o singură cerere de retrocedare, venită din Austria, de la o persoană care pretinde că este rudenie cu bancherul moșier. Acesta n-a reușit însă să dovedească, cu acte, că este moștenitorul domeniului. Din tot domeniul de la Balc au fos retrocedate 50 de hectare de teren agricol şi 113 hectare de pădure de pe fondul de vânătoare şi de la herghelie.
Domeniul bancherului Iosif Pincas, căsătorit sora prinţului Ghica, Diana, a cuprins castelul care are inclusive un ştrand cu apă de sondă, o bază sportivă, totul înconjurat de un parc dendrologic. Din domeniu mai făcea parte şi fondul de vânătoare administrat de Ion Ţiriac, fosta herghelie de la Balc şi mii de hectare de teren agricol şi forestier.
Preluat de Petrom
Castelul a fost preluat de Petrom în anul 1996, care intenționa să facă din el cen