Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadavrul unui bărbat descoperit în curtea unui imobil din Sibiu

Publicat in Adevarul, miercuri 1 septembrie 2010 ·

Cadavrul a fost ridicat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării necropsiei şi stabiliri cauzei decesului.

CITIŢI ŞI:

Un mort şi doi răniţi,în urma a trei accidente petrecute în Sibiu

Un tânăr din Sibiu a fost găsit mort în râul Mureş

Bărbat găsit înecat într-o baltă din apropierea localităţii Micăsasa

În cursul zilei de ieri, Poliţia Municipiului Sibiu a fost sesizată telefonic de către I. Violeta, domiciliată în municipiul Sibiu, despre faptul că în curtea unui imobil din municipiul Sibiu se află un bărbat decedat.

”Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat faptul că in interiorul curtii imobilului respectiv, se află un cadavru de sex masculin. Bărbatul a fost identificat în persoana lui I. Iosif, de 45 ani, domiciliat în acel imobil, iar la examinarea sumară a cadavrului efectuată la faţa locului de către medicul legist, nu au fost constatate urme de violenţă”, a explicat Luciana Balteş, purtător de cuvânt la IPJ Sibiu.

Din primele verificări, nu există suspiciuni de omor. Cadavrul a fost ridicat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării necropsiei şi stabiliri cauzei decesului.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 3 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 2 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 4 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 4 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 6 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum 3 ore
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°