66 au fost amendate cu 527.500 lei şi 95 au primit avertismente
17 unităţi nu mai au voie, temporar, să încheie contracte
Numai în Capitală s-au aplicat cinci amenzi în cuantum de 188.000 lei şi trei avertismente
Controalele derulate de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor în luna iulie la nivel naţional au evidenţiat faptul că 64% dintre bănci, respectiv 161 dintre cele 252 de operatori economici verificaţi, nu respectă legea la încheierea contractelor de credit. "Au fost aplicate 66 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 527.500 lei şi 95 de avertismente. De asemenea, la 17 operatori economici s-a dispus măsura opririi temporare a prestării serviciilor de încheiere a contractelor de credit, până la remedierea deficienţelor", a comunicat ieri Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, precizând că, la nivelul Capitalei, au fost verificate 7 unităţi, pentru abaterile constatate aplicându-se 5 amenzi în valoare de 188.000 lei şi 3 avertismente.
Printre cele mai importante abateri s-au numărat cele legate de informarea privind unele comisioane specificate în lista cu dobânzi, tarife şi comisioane, afişată în unitate. "Comisioanele erau specificate sub forma "lei/operaţiune + comision BNR", fără a se preciza valoarea comisionului", notează ANPC.
Mai mult, în "Ghidul de tarife" nu era înscris comisionul de denunţare a contractului deşi în "Condiţiile generale bancare pentru persoane fizice" era specificat că "în cazul în care utilizatorul de servicii bancare doreşte să denunţe unilateral contractul în primele 12 luni ale contractului acesta va plăti un comision de denunţare conform Ghidului de tarife".
În ceea ce priveşte obligaţia afişării anumitor informaţii, la loc vizibil, în incinta băncii, ANPC a constatat că în judeţele Teleorman nu existau liste cu tarifele, dobânzile şi comisioanele prac