În întreaga istorie a României nicio altă lună nu a fost la fel de bogată în evenimente cruciale ca luna septembrie a anului 1940. Aflată într-un moment de răscruce după pierderile teritoriale din vara anului ’40, România era în căutarea unei noi identităţi pentru a supravieţui vremurilor tulburi pe care le traversa.

Trei evenimente mari au marcat istoria lunii septembrie a anului 1940. Primul este învestirea cu puteri depline în fruntea Consiliului de Miniştri a generalului Ion Antonescu şi invitarea legionarilor la guvernare, iar mai apoi proclamarea Statului Naţional Legionar. Cel de-al doilea este constituit de abdicarea lui Carol al II-lea şi înscăunarea ca rege al României a Voievodului Mihai. Ultimul îl reprezintă întoarcerea în ţară a Reginei Mamă Elena. Toate aceste subiecte au ocupat zile întregi prima pagină a tuturor ziarelor din ţară. Pierderea Basarabiei, a Bucovinei de Nord, a Ţinutului Herţa şi a Ardealului de Nord, precum şi „negocierile“ impuse pentru cedarea Cadrilaterului către Bulgaria au aruncat România într-un adevărat haos instituţional. Opinia publică din ţară îl considera principal vinovat de toate acestea pe Regele Carol al II-lea şi regimul său autoritar. Numirea generalului Ion Antonescu în fruntea Consiliului de Miniştri, în data de 4 septembrie 1940, şi acordarea de puteri depline acestuia, în ziua următoare, au fost considerate de întreaga presă din România drept singura soluţie pentru evitarea unor tulburări sociale dar şi politice pe care legionarii deja le organizau. Nota comună a articolelor apărute după numirea lui Ion Antonescu ca preşedinte al Consiliului de Miniştri este constituită de afirmarea „marilor merite ostăşeşti“ ale acestuia, a „voinţei sale neînfricate“, precum şi de convingerea că noul regim va reda ţării „ordinea, prestigiul şi forţa de care are atâta nevoie“. „Generalul Ion Antonescu are un strălucit patrimo