Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Septembrie 1940: România la răscruce

Publicat in Historia, miercuri 1 septembrie 2010 ·

În întreaga istorie a României nicio altă lună nu a fost la fel de bogată în evenimente cruciale ca luna septembrie a anului 1940. Aflată într-un moment de răscruce după pierderile teritoriale din vara anului ’40, România era în căutarea unei noi identităţi pentru a supravieţui vremurilor tulburi pe care le traversa.

Trei evenimente mari au marcat istoria lunii septembrie a anului 1940. Primul este învestirea cu puteri depline în fruntea Consiliului de Miniştri a generalului Ion Antonescu şi invitarea legionarilor la guvernare, iar mai apoi proclamarea Statului Naţional Legionar. Cel de-al doilea este constituit de abdicarea lui Carol al II-lea şi înscăunarea ca rege al României a Voievodului Mihai. Ultimul îl reprezintă întoarcerea în ţară a Reginei Mamă Elena. Toate aceste subiecte au ocupat zile întregi prima pagină a tuturor ziarelor din ţară. Pierderea Basarabiei, a Bucovinei de Nord, a Ţinutului Herţa şi a Ardealului de Nord, precum şi „negocierile“ impuse pentru cedarea Cadrilaterului către Bulgaria au aruncat România într-un adevărat haos instituţional. Opinia publică din ţară îl considera principal vinovat de toate acestea pe Regele Carol al II-lea şi regimul său autoritar. Numirea generalului Ion Antonescu în fruntea Consiliului de Miniştri, în data de 4 septembrie 1940, şi acordarea de puteri depline acestuia, în ziua următoare, au fost considerate de întreaga presă din România drept singura soluţie pentru evitarea unor tulburări sociale dar şi politice pe care legionarii deja le organizau. Nota comună a articolelor apărute după numirea lui Ion Antonescu ca preşedinte al Consiliului de Miniştri este constituită de afirmarea „marilor merite ostăşeşti“ ale acestuia, a „voinţei sale neînfricate“, precum şi de convingerea că noul regim va reda ţării „ordinea, prestigiul şi forţa de care are atâta nevoie“. „Generalul Ion Antonescu are un strălucit patrimo

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Legendara Sophia Loren a împlinit 90 de ani

HotNews acum 57 minute
Sophia Loren, marea actriţă italiană, emoţionanta şi de neuitat Antonietta din „Una giornata particolare” de Ettore Scola, s-a născut la 20 septembrie 1934, la Roma. Şi încă de la vârsta de 19 ani, în 1953, când Sofia Scicolone era încă o începătoar

Cod galben de vânt în opt județe și București. Până când este valabilă avertizarea HARTĂ

Ziare.com acum 31 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, 20 septembrie, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în şapte judeţe din sud-estul ţării, inclusiv în municipiul Bucureşti, precum şi

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 4 ore
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

Un avion cu destinația Malaga a aterizat de URGENȚĂ din cauza unui șoarece. Creatura a fost descoperită în mâncarea unei pasagere

Gandul acum 31 minute
Un avion de pasageri, cu destinația Malaga, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență, la Copenhaga, după ce la bord a fost descoperit un șoarece, a anunțat joi presa norvegiană, citată de DPA. Potrivit declarațiilor unui pasager, aflat la b

Grupare de trafic de migranţi din care făceau parte români, afgani şi pakistanezi, destructurată de poliţiştii de frontieră de la Timişoara/ Migranţii plăteau între 2.500 şi 11.000 de euro/dolari pentru a trece în Ungaria sau Serbia

News.ro acum o ora
O grupare specializată în trafic de migranţă, formată din cetăţeni români, afgani şi pakistanezi, a fost destructurată de poliţiştii de frontieră de la Timişoara. Aceasta a acţionat din primăvara acestui an, migranţii fiind racolaţi, transportaţi, a

Oţelul Galaţi - Dinamo Bucureşti: Derby pe podiumul surpriză al Superligii

Mediafax acum o ora
Oţelul Galaţi primeşte vineri seara de la ora 21:00 vizita echipei Dinamo Bucureşti, într-un meci din runda a 10-a a Superligii. Dacă meciul de la ora 18.00 aduce faţă în faţă ultimele clasate, FC Botoşani şi Gloria Buzău, de data aceasta cele două

UPDATE - Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, în Gorj/ Opt persoane, transportate la spital/ Alte două s-au prezentat singure la UPU/ Toate victimele erau în microbuz/ Traficul pe DN 67D, oprit în urma accidentului, reluat

News.ro acum 3 ore
Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, opt persoane fiind transportate la spital. Pentru două dintre victime a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare. Ulterior

Ursula von der Leyen a ajuns la Kiev. Este a opta vizită a preşedintei Comisiei Europene în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a ajuns, vineri dimineaţă, la Kiev, aceasta fiind a opta sa vizită în Ucraina. ”A 8-a mea vizită la Kiev are loc în timp ce sezonul de iarnă începe în curând, iar Rusia continuă să ţintească infrastr

Cod galben de vânt în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei şi sudul Banatului

Mediafax acum 2 ore
Vineri, între orele 10.00 - 23.00, în Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei şi în sudul Banatului vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 50...55 km/h şi temporar 60...65 km/h. Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului şi

Trei răniți în urma ciocnirii a două TIR-uri pe Autostrada Sibiu-Deva. Traficul, deviat pe DN7

Ziare.com acum 2 ore
Trei persoane au fost transportate la spital, în urma ciocnirii a două TIR-uri pe Autostrada A1 Sibiu - Deva, la kilometrul 225, în zona localităţii Boiţa, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu, Elena

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°