Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbare de perspectivă

Publicat in Romania Libera, miercuri 1 septembrie 2010 ·

Românii plecaţi să muncească peste hotare găsesc atractivă piaţa imobiliară de acasă, mai ales că preţurile apartamentelor sunt acum la minimul ultimilor ani.

Numai în ultima lună, în mai multe oraşe ale ţării, agenţiile imobiliare şi-au mărit volumul de muncă cu până la 50% datorită acestui tip de investiţii.

Românii plecaţi la muncă peste hotare au început din nou să creadă în România. Dacă la începutul anului, mai niciunul dintre cei aproximativ 500.000 de români nu vroia să se mai întoarcă acasă, acum nu mai gândesc la fel. Ei au decis să investească tot în ţară ce câştigă afară. Domeniul imobiliar este cel mai căutat de ei şi este lesne de înţeles motivul. „Odată cu începerea perioadei de concedii, a crescut numărul românilor care au revenit în ţară şi cei mai mulţi dintre ei sunt interesaţi de achiziţionarea unei locuinţe.

Cei mai mulţi preferă apartamentele noi, de 2-3 camere şi în primele două săptămâni ale lunii am încheiat cinci contracte.", declara Asher Lax, reprezentant Adama. Astfel, odată cu concediile petrecute acasă, în România, a crescut şi numărul vizitelor în birourile de vânzări ale dezvoltatorilor imobiliari. Numai în Braşov şi Bacău, în ultima lună, peste 100 de oameni au cerut sfaturile agenţilor de vânzări în privinţa achiziţionării unui apartament, cifră cu 50% mai mare decât media lunii trecute. Ţările din care provin românii cu cea mai mare putere financiară sunt Italia, Spania, Grecia şi Marea Britanie. Pe an, din activităţile desfăşurate de ei, românii aduc în ţară 5,7% din Produsul Intern Brut.

„Deşi muncesc de ani de zile în străinătate, cei mai mulţi îşi doresc să se întoarcă în ţară. De aceea, cea mai sigură investiţie pentru ei este achiziţionarea unei locuinţe. Când se vor întoarce în ţară, vor să ştie că au siguranţa unei locuinţe proprii.", continuă Asher Lax. Iar potenţialii cumpărători mai sunt motivaţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă un independent şi-a depus candidatura la Biroul Electoral Central

News.ro acum o ora
Încă un candidat independent şi-a depus, vineri, candidatura pentru alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central urmează să analizeze documentele şi să anunţe decizia. ”Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 20

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 3 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pensionarii au primit o pensie mai mare în ultimul trimestru din 2024, cu 12,2% mai mult

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pensionarii au primit cu 12,2% mai mulţi bani în ultimul trimestru din 2024, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul IV din 2024, pensia medie lunară în Români

Scandal între mai multe eleve de la un liceu din Câmpina, județul Prahova

Ziua Constanta acum o ora
De la o discuție în contradictoriu legate de vestimentație, cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina s-au luat la bătaie. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități de învățăm

DOCUMENT CCR explică de ce nu are voie Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a explicat vineri de ce a respins contestațiile depuse de Călin Georgescu și alți susținători ai acestuia, menținând decizia Biroului Electoral Central de a-i refuza înregistrarea candidaturii la alegerile prezidențiale din lu

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 4 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 4 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Timiş: Poliţiştii au oprit un transport ilegal de arme/ Doi bărbaţi, prinşi în flagrant în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac / 3 arme letale, depistate, dar şi muniţie / 18 percheziţii în două judeţe - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Un transport de arme a fost oprit de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş. Doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, când coletul cu arme şi muniţie a fost preluat

Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor vehicule electrice fabricate în România

HotNews acum o ora
Producătorul auto Ford Otosan anunță vineri un moment important, fiindcă primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice: Puma Gen-E, E-Transit Co

Nereguli grave descoperite la restaurantul Parlamentului. Piedone: „Aveți vreun blat, ceva, să-i otrăviţi pe parlamentari?!” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, arată, într-un clip video pe Facebook, ce a găsit în restaurantul din Parlament care a fost închis: produse expirate şi de un an de zile, materii prime congelate, fără să se ştie de când sunt, lipsă la gr

Vremea

București
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

20°
vin.

11°/20°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°