Alexandru Dumitrescu şi Victor Mihalachi au sărbătorit la Ştefeşti cîştigarea celor două medalii de aur obţinute la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de acum zece zile

Cei doi canoişti şi-au adus aminte de prima zi în care au urcat în barcă, dar şi de toate sacrificiile pe care le-au făcut.

Din noiembrie 2009 Victor Mihalachi şi Alexandru Dumitrescu sînt în cantonament. Un an fără două luni de muncă neîntreruptă, de kilometri înghiţiţi, de sacrificii. Toate pentru recolta de medalii obţinute în acest sezon cu barca de canoe doi. Un aur european, două medalii de aceeaşi strălucire la Campionatele Mondiale la 500 şi 1000 de metri, plus cele de la Campionatele Universitare. Luni s-au întors în ţară şi ieri au început petrecerea.

Snopul de distincţii e aşezat la loc de cinste în casa lui Alexandru Dumitrescu din Ştefeşti. Exact în centrul camerei canoistului, pe masă. Pe pereţi stau ordonate celelalte medalii cucerite de Alexandru. Toate şnururile sînt înnodate şi cu fundă. Pe soba casei placate cu lemn stau trofeele. "Le-am păstrat pe toate, chiar şi numerele de concurs le am", spune Alexandru. Toate reprezintă mîndria unui băiat de 22 de ani, care în urmă cu zece ani pleca la Orşova la o selecţie, îndrumat de vărul său. "Erau aproape 300 de copii la selecţie, dintre care au mai rămas şaizeci-şaptezeci. Dădeam tot felul de probe şi aşa ne triau", îşi aminteşte el.

Nu ştiau să înoate

Cît despre ziua în care s-a apucat serios de treabă o ştie cu precizie: 1 septembrie 2000. După alte trei luni, Alexandru a urcat în barcă. "A fost haios. Prima oară începi într-o barcă de dublu pentru că e mai uşor cu echilibrul. Eu am urcat printre ultimii. Ceilalţi picau în apă după doi-trei metri, eu am reuşit să merg cam cincizeci-şaizeci", spune amuzat canoistul. Partea şi mai amuzantă este că el nu prea ştia să înoate, î