Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoltător! O familie Titu îi acuză pe medici că au greşit diagnosticul în cazul unei fetiţe de şase luni, care murit.

Publicat in Adevarul, miercuri 1 septembrie 2010 ·

Părinţii unei fetiţe de numai şase luni au fost la un pas să leşine când au auzit că odrasla lor a murit pe patul de spital. Aceştia s-au prezentat cu fetiţa la Spitalul Orăsenesc din Titu, cu febră foarte mare. La doar cateva ore de la internare, micuţa s-a învineţit şi a murit, în ciuda tuturor manevrelor de resuscitare ale medicilor.

Părinţii îi acuză pe medicii spitalului că au greşit diagnosticul şi ca le-au spus că micuţa are doar roşu în gât. “Am adus-o aici şi mi-au spus că nu are nimic, doar roşu în gât. I-au făcut o injecţie şi mi-au spus că o să fie bine şi uite că mi-a murit copilaşul. Mi-au omorât inima mea, mi-au luat viaţa mea. Avea şase luni de zile, mi-au omorât copilul”, striga disperat Nicolae Cristea, tatăl fetiţei.

Mama fetei spune că aceasta s-a învineţit din cap până în picioare, în câteva minute. “I-au făcut nişte ampicilină, i-au dat nişte pastile pentru vomitătură, că a vomitat de două ori. Imediat după asta, pe faţa fetiţei mele au apărut nişte puncte de culoare mov. Tot corpul i se învineţise. Am cerut să îl ducem la Târgovişte dar ne-au spus că nu e grav, are o alergie”, spune Aurelia Cristea, mama fetiţei.

Mediicii Spitalului din Ttitu spun că starea copilui s-a agravat brusc deşi micuţa era în tratament. În ciuda tuturor eforturilor făcute de către cadrele medicale, fetiţa s-a stins din viaţă. “A fost văzută de un medic specialist şi i s-a dat tratament. Deci copilul era sub tratament. Cinci ore mai târziu am fost anunţat că starea copilului s-a înrăutăţit brusc. Copilul făcuse stop cardio-respirator. Între timp a venit şi echipa specializată de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, cu medic pediatru. I-au făcut reaminare, dar copilul a decedat”, a declarat Iona Vârlan, medic de gardă Spitalul Orăşenesc Titu.

Părinţii copilului au depus o plângere penală la poliţie, care va începe cercetă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 7 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 11 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 6 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 6 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 9 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Președintele Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete privind promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale. Precizările Administrației Prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Administrația Prezidențială a precizat, la solicitarea mai multor redacții, că președintele Iohannis nu a primit informări transmise de instituții ale statului legate de riscurile de influențare a alegerilor prezidențiale și nici despre modul în car

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 4 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 4 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°