Preşedintele a fost prezent miercuri dimineaţă la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române cu tema "Diplomaţia română: priorităţi 2011".
Mihaela Leventer, medic primar dermatolog, a privit cu atenţie fotografiile prezentate de www.adevarul.ro şi a formulat o părere legată de petele apărute pe capul preşedintelui.
La Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române cei prezenţi au putut observa pe capul preşedintelui câteva pete de culoare închisă, pete neobservate până acum în timpul apariţiilor publice ale preşedintelui.
Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Valeriu Turcan, a declarat că Traian Băsescu nu are nici o problemă de sănătate.
E o problemă minoră. Preşedintele este sănătos, a declarat Valeriu Turcan, în cadrul emisiunii "La ordinea zilei", difuzată aseară de Antena 3.
Dr. Călin Doboş, chirurg estetician la Clinica "Hyperion" a explicat că există trei posibilităţi ca astfel de pete să apară pe piele.
"Pot fi cheratoze senile, care arată că pielea a îmbătrânit. E normal să apară, de la o anumită vârstă, nu numai pe cap, ci şi pe mâini", a declarat specialistul pentru Click.
A doua variantă se referă la verucile seboreice sau "florile de cimitir", cum se mai numesc. "Pot apărea de la soare şi sunt formaţiuni tumorale benigne, care, dacă sunt lovite însă sau expuse la soare, se pot transforma în cancer. Tocmai de aceea se recomandă scoaterea lor cu laser chirurgical sau cu radioplasmă", a adăugat dr. Doboş.
O a treia variantă oferită de specialistul Doboş se referă la apariţia bruscă şi în număr mare a unor astfel de pete pe tot corpul. "Un astfel de simptom poate anunţa existenţa unui cancer de organe interne, cum ar fi, de pildă, cel de colon", a încheiat medicul.
4 August: Traian Băsescu a fost la un control la Spitalul Militar dar susţine că nu are probleme de sănătate