Poliţiştii de frontieră din cadrul IJPF Maramureş au descoperit într-un autoturism 2.740 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, fără documente legale.
Pe timpul desfăşurării unor acţiuni specifice, în data de 31 august, ora 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul IJPF Maramureş au oprit pentru control, pe raza localităţii Remeţi, un autoturism marca Dacia Logan condus de Alexandru S., în vârstă de 21 ani, având ca pasager pe Ioan A. de 32 ani, ambii din localitatea Sibiu.
La controlul efectuat asupra autoturismului, au fost descoperite în portbagaj şi pe bancheta din spate mai multe colete voluminoase. În urma inventarierii acestora, a rezultat cantitatea de 2.740 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană marca Viceroy. Din primele cercetări s-a constatat că ţigările au fost cumpărate de la doi maramureşeni, Iosif C. de 29 ani şi Oszkar C. de 28 ani.
Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor patru bărbaţi dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar cantitatea de 2.740 de pachete de ţigări, în valoare de aproximativ 24.000 lei, a fost confiscată.