Deoarece numai trei firme mai funcţionează în parcul de 200 de hectare, primăria Jibou a demarat procedura de înfiinţarea unei societăţi comerciale care să promoveze instituţia.
Visul administraţiei publice locale de a aduce la Jibou 100 de firme este departe de realitate. „Anul trecut am reziliat contractele cu trei firme cărora le-am concesionat terenuri şi au plătit chirie 1-2 luni după care nu au mai plătit. Între timp datoriile s-au şters pentru că au trecut vreo cinci ani de când erau înregistrate”, ne-a declarat edilul Jiboului, Eugen Bălănean.
În prezent, Parcul industrial din Jibou este ocupat de patru firme, dintre care doar trei funcţionează. Dintre ele, două sunt companii belgiene care au ajuns la un profit considerabil.
Una din companiile belgiene de succes care a concesionat în Parcul de pe dealul Ciglentir aproximativ cinci hectare de teren este SC Grovinvest SRL care se ocupă de confecţionarea de mobilier pentru spitale pentru export Belgia. „Pentru noi încă merge foarte bine, nu am avut probleme cu criza. Avem în prezent aproximativ 60 de angajaţi, ne-am extins şi intenţionăm să investim în continuare în utilaje de ultimă generaţie”, a afirmat Timea Noje, responsabil cu managementul şi asistenţa companiei.
Se privatizează Parcul industrial
Primarul Jiboului, Eugen Bălănean, ne-a declarat, ieri, că a depus documentele pentru înfiinţarea unei societăţi comerciale care să se ocupe de gestionarea Parcului, în speranţa de a atrage investitori noi. „Până acum ne-am bazat pe servicii voluntare din cadrul primăriei. Vrem să angajăm o persoană sau două pe societate comercială care să se ocupe strict de gestionarea contractelor şi atragerea de noi investitori”, susţine Bălănean.
Investiţie de la UE
Potrivit primarului Eugen Bălănean s-au investiti peste 4,5 milioane de lei în amenajarea terenului şi dotarea