Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişorean găsit mort după ce a fost dat dispărut printre vecini de o săptămână

Publicat in Adevarul, miercuri 1 septembrie 2010 ·

Pe bărbatul de 62 de ani care a fost găsit mort îl plâng toţi vecinii. În loc de "bună ziua", bărbatul obişnuia să facă urări legate de sănătate, dar tocmai bolile l-au ucis. Bătrânul se temea oricum de moarte, mai ales că avea apa tăiată şi gazul întrerupt de câteva luni. Nu ştia dacă va prinde iarna în viaţă.

Vecinii omului au crezut până în această seară că bătrânul a plecat în vizită la băieţii lui, în judeţul Arad. Cum bătrânul nu rata niciodată să fie acasă atunci când vine pensia, iar postaşul a trecut chiar astăzi cu banii, vecinii au intrat la bănuieli. Toată lumea ştia că bătrânul avea nevoie de infima pensie pentru plata întreţinerii, mai ales că apa şi gazul îi fuseseră întrerupte de câteva luni bune.

"Bătrânul se plângea de bani. A fost un om foarte bun. Nu dorea altceva decât sănătate de la viaţă. Ştiu că se plângea că o să aibă o iarnă foarte grea şi nici el nu ştia dacă o să supravieţuiască. Cât timp a fost tânăr s-a bucurat de viaţă, de femei", îşi aduce aminte Eleonora Dan, una dintre vecine.

Medicii au stabilit că bărbatul a murit în somn. La faţa locului au venit şi criminaliştii, însă aceştia au înlăturat orice dubiu asupra faptului că bărbatul nu ar fi murit în condiţii naturale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam a ajuns de urgență la spital și a intrat în operație pe cord deschis

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Helmut Duckadam (65 de ani) a fost operat de urgență pe cord deschis la Spitalul Universitar.

UPDATE - Vagon al unui tren de călători, deraiat în staţia Şag, judeţul Timiş/ Traficul feroviar, oprit între Timişoara Nord şi Arad, reluat/ Mai multe trenuri de călători au staţionat în gări adiacente

News.ro acum o ora
Un vagon al trenului de călători R 2601 a deraiat, joi, după gararea în staţia Şag, judeţul Timiş, astfel că traficul feroviar a fost oprit între Timişoara Nord şi Arad. Mai multe trenuri de călători au staţionat în gări adiacente. Accidentul ferovi

Un nou ciclon de mare intensitate lovește Europa. Ce efecte va avea în România / Avertismentul meteorologilor ANM

Gandul acum 27 minute
Un ciclon de mare intensitate, care se formează în bazinul Mării Mediterane, amenință Europa cu fenomene meteo extreme. Acesta a provocat deja emisii de avertizări severe de cod roșu și portocaliu în mai multe țări din sudul continentului, unde se a

Nicuşor Dan, după întâlnirea cu Marcel Ciolacu: Am avut o discuţie pe trafic. Am vorbit despre ilegalitatea în urbanism şi ineficacitatea ISC/ Ciolacu: Am construit ceva care duce la o normalitate instituţională

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, joi, după întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu, că discuţiile dintre ei s-au referit şi la traficul din Bucureşti, precizând că a semnalat ilegalitatea din urbanism şi ineficacitatea Inspectoratului de

Mohamed Al-Fayed, fostul proprietar al Harrods cunoscut pentru relația fiului său cu prințesa Diana, este acuzat postum de BBC că a violat cinci femei

HotNews acum o ora
Fostul proprietar al Harrods, Mohamed Al-Fayed, este acuzat postum că a violat cinci femei şi că a abuzat sexual cel puţin alte 15 pe când lucrau la magazinul de lux, potrivit unei investigaţii BBC citate de News.ro. Mai mult de 20 de femei, toate f

Europarlamentarul Victor Negrescu, împotriva tăierii a 1,52 miliarde de euro din bugetul anual al UE, cu ocazia prezentării poziţiei Parlamentului European asupra bugetului UE al anului viitor

News.ro acum o ora
Negociatorul-şef al Parlamentului European pentru bugetul european al anului 2025, Victor Negrescu, a tras un puternic semnal de alarmă în plenul legislativului european cu privire la tăierile masive propuse de Consiliul UE, în valoare de 1.52 milia

David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
David Popovici, , a anunțat ce are de gând să facă după ce se va retrage din activitate.

Pompieri din cadrul ISU Constanța, în misiune în județul Galați (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, pompierii care au sprijinit echipele ISU Galați se vor întoarce la unitățile lor, urmând ca alți aproape 1.000 de salvatori din 26 de unități subordonate IGSU să preia misiunile în zonele afectate. Potrivit IGSU, în această după-amiază, în s

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, despre planşeul de la Piaţa Unirii: Această structură stă să se prăbuşească, este o realitate / Nu ne putem permite sub nici o formă o tragedie aici

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat joi despre planşeul de la Piaţa Unirii că această structură stă să se prăbuşească, este o realitate şi nu ne putem permite, niciunul dintre noi, sub nici o formă o tragedie aici. El a anunţat că a tri

Vârful de debit pe Dunăre se va înregistra către sfârşitul acestei luni. Anunțul ministrului Mediului

Ziua Constanta acum 43 minute
Vârful de debit pe Dunăre se va înregistra, probabil, către sfârşitul acestei luni iar autorităţile sunt în alertă şi monitorizează situaţia, după ce hidrologii au anunţat riscuri de viituri pe sectorul românesc, a declarat joi, ministrul Mediului,

Vremea

București
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

21°
joi

16°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

25°
joi

14°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°