Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dulgheru merge mai departe singură

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 1 septembrie 2010 ·

Alexandra Dulgheru s-a calificat ieri în turul al doilea al turneului US Open, după ce a trecut de Julie Coin

"Piti" este unica româncă din runda a doua al doilea de la New York

Drumul Alexandrei din acest an este unul fără prea multe văi. A ajuns în Top 30 şi de la Roland Garros încoace nu a pierdut în primul tur al turneelor de Mare Şlem. Ieri, ea s-a calificat în runda a doua a competiţiei de la New York, după ce a învins-o într-o oră şi nouăsprezece minute pe Julie Coin din Franţa cu 6-3, 6-1. Cu un prim serviciu mult mai bun şi cu lovituri înşelătoare, Alexandra a reuşit să o depăşească pe Coin.

Mult mai bine clasată decît franţuzoaica, Dulgheru şi-a respectat statutul de favorită 25. A fost a doua victorie a româncei în faţa lui Coin, după cea de la s'Hertogenbosch, tot din acest an. Accederea în turul al doilea este o premieră pentru "Piti", ea mai participînd doar anul trecut la US Open, unde a fost învinsă clar de Victoria Azarenka cu 6-1, 6-1.

Mai departe Alexandra Dulgheru o va întîlni pe Sofia Arvidsson din Suedia, jucătoare ce a eliminat-o în turul precedent pe Sorana Cîrstea. Nordica nu a mai înfruntat-o niciodată pe Dulgheru. Arvidsson, 26 de ani, ocupă locul 55 în clasamentul WTA şi are un singur turneu cîştigat în carieră

Sorana, de nerecunoscut

Sorana Cîrstea a fost eliminată ieri încă din primul tur al US Open-ului. Românca a fost învinsă categoric de Sofia Ardvisson cu 6-1, 6-2. După ce a picat serios în clasament în acest an, Cîrstea continuă seria eliminărilor încă din prima rundă la turneele de Mare Şlem, serie începută la Roland Garros. Dacă în 2009 Sorana atingea turul trei la New York, acum a părăsit devreme turneul.

Halep cea curajoasă

Simona Halep (foto) a chinuit-o ieri serios pe Jelena Jankovici în primul tur al US Open-ului. Simona, aflată pentr

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

CCR respinge prima sesizare făcută de președintele Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 22 minute
Curtea Constituțională a României a respins, astăzi, 17 iulie 2025, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, conform deciziei CCR. Iată ce spune Curtea Constituți

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 24 minute
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum 29 minute
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum o ora
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

VIDEO Selly, după incidentele de la „Beach, Please”: „Asta e muzica pe care o ascultă copiii voştri! Eu n-aş vrea să trăiesc într-o ţară în care revine cenzura!”

HotNews acum 17 minute
Selly, pe numele său real Andrei Șelaru, co-organizator al Festivalului „Beach, Please!”, răspunde acuzațiilor din spaţiul public privind promovarea, la acest eveniment, a consumului de droguri şi a muzicii cu versuri violente sau sexuale: „Muzica h

Noul prim-ministru al Ucrainei a fost aprobat de Parlament. Iulia Svîrîdenko anunţă un audit complet al cheltuielilor publice

News.ro acum 20 minute
Parlamentul Ucrainei a votat joi numirea Iuliei Svîrîdenko în funcţia de prim-ministru al ţării, au anunţat parlamentarii pe reţelele sociale, relatează Reuters. Potrivit mai multor parlamentari, 262 dintre ei au votat pentru Svîrîdenko, o majoritat

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°