Ştiu bine cît de greu este să iniţiezi, şi să susţii, o conversaţie cu un copil. Se plictiseşte repede de întrebările convenţionale, te exasperează cu răspunsurile monosilabice, are, mai tot timpul, lucruri mai bune de făcut şi, în general, dacă nu eşti Hannah Montana sau Scooby Doo, nu vei reuşi să-i trezeşti interesul pentru mai mult de două minute. (Am văzut nenumăraţi adulţi asudînd cu telefonul în mînă, într-o încercare nereuşită de a lega un dialog la distanţă cu propriul copil sau nepot, cu fiica prietenilor aflaţi în excursie sau cu finul abia emigrat: privirea rătăcită caută un subiect de conversaţie pe tavan sau pe buzele partenerului mai inspirat. Eşecul total este confirmat după numai două minute de dialog, cînd la capătul celălalt se aude brusc „stai, că ţi-o dau pe mama să vorbeşti cu ea“.) Nici măcar circumstanţele favorizante nu-ţi aduc mai multe şanse de succes: drumul, de altfel anost, de acasă la grădiniţă se termină rapid în cîteva sfaturi părinteşti – „să fii cuminte, să mănînci tot, să nu te loveşti“ – şi cîteva mormăieli, auzite de deasupra ghiozdanului; pe holurile instituţiilor, timpul de aşteptare se transformă într-o eternitate întreruptă din cînd în cînd de zgomotul picioruşelor plictisite care se războiesc cu scaunele vecinilor şi de un „stai cuminte că mai avem puţin şi mergem acasă“.

DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajos Ei bine, există totuşi soluţii pentru a avea un dialog onorabil cu cel mic. E firesc ca lucrurile să meargă mai greu decît în cazul unei conversaţii cu un alt adult: preocupările noastre sînt departe de ale celor mici, experienţele diferă, ca şi domeniile de interes. El nu ştie să povestească, nu ştie ce să întrebe, nu ştie sau nu are răbdare să asculte, pe scurt, nu are la îndemînă arta de a dialoga. Şi-atunci, normal este să facem noi paşii către el. Să ne preg